Prin veacul acesta constríctor

- lui Daos -

Tacticăie noaptea în ceasuri târzii,

Iar tu, sub cea lună plăviţă,

îţi dai osteneala să işti poezii

Cum, gingaş, le-au scris Ienăchiţă.

Fidel stilografului, încă-i propui

Să-şi depene slovele tandru,

Cum doară-n grădina caietelor lui,

Cândva, le-au sădit Alexandru.

Vezi, lumea recentă vânează mangoţi,

Durându-şi cetăţi mercantile,

Doar tu mi te strădui să scrii, dacă poţi (?),

Pasteluri, ca bardul Vasile.

Doar tu câte-un stih pastoral mai presari

Prin veacul acesta constríctor,

Visându-te-n plaiul poeţilor clari,

Frăţâne cu Ion şi cu Victor.

Menirea ta-i abia de lumânare

Te scormonesc şi-n iastă insomnie

Coracoide întrebări, la care

Niscai soluţii doxa ta nu are,

De-ar fi vieţi să traversezi o mie.

Pen^ că răspunsuri nimenea nu ştie

Să le sloboadă-n pricini ca atare.

Deci nu-ţi mai fă muştruluieli amare

Când nu buşeşti aşa o ananghie.

Menirea ta-i abia de lumânare:

Fotoni să işti, ca steaua cilibie,

Chit că incaltea chiar şi ea dispare...

îmbracă-te-n costum de modestie,

Dar nu şi-n parpalac de resemnare

Sau în giubea ţâfnoasă. Pace ţie!

Addolerendo

- Emiliei, jalea mereie -

Din secol, as-toamnă-i topit un pătrar

De când m-a picnit o idilă

Cu tocmai o fee, şi-n basme,