Când şi-a luat inima în dinţi şi i-a scris lui Thomas Mann (de la moartea căruia s-au împlinit 50 de ani), tânărul solicitant nu se aşteptase să primească un răspuns prompt şi să fie chiar invitat la o întrevedere în Elvetia, lângă Zürich, unde se refugiase autorul lui Tonio Kröger . Era pregătit sufleteşte pentru un refuz, ştia că marele om era asaltat de admiratori, că dispune de puţin timp liber şi că suportă greu condiţia de emigrant. Fusese prevenit că T.M. îşi păstra cu îndărătnicire, şi între străini, un ritm de existenţă fixat din anii de debut, efortul creaţiei şi recreerea se succedau conform unei ordini, improvizaţia nu era agreată. La dificultăţile întâlnirii pe care le prevedea se adăuga timiditatea maladivă a solicitantului. Câteva luni mai târziu, în anul 1938, Arthur Koestler (de la naşterea căruia s-au împlinit 100 de ani), tânărul cu pricina, va obţine şansa unei convorbiri în doi cu Sigmund Freud, acum octogenar, subrezit fiziceşte, stângaci, anxios în exil, după ce fusese şi el silit să-si abandoneze bivuacul de lucru şi de trai. Acolo rămăsese vestita casă din Viena unde o inscripţie anunţa că a compus Traumdeutung (Interpretarea viselor). Lui A.K. îi va fi ciudă că, inhibat de sfială, va rata comunicarea ce va aluneca în banal şi derizoriu. Ce ghinion!

Pe T.M. îl venera, citise pe nerăsuflate Casa Buddenbrook şi Muntele vrăjit, fusese uluit de culmile atinse în înţelegerea tipologiilor, în inventivitatea fabulaţiei, în miza discursului narativ. Faţă în faţă cu marele om, tatonând sfera de sus a creaţiei, s-a simţit invadat de acelaşi simţământ de crispare, nu putea decât să se bâlbâie, să mormăie ceva nedesluşit. Încercase să lege o discuţie cât de cât cu miez cu cel care recunoscuse simplu, fără ostentaţie, că unde se află el se găseşte şi cultura germană. Nu trufia îl călăuzea, ci conştiinţa unei filiaţii pe care o reprezenta