Sînt puţine trăsăturile gramaticale specifice limbajului familiar-argotic; majoritatea sînt simple tendinţe ale uzului sau inovaţii ludice. Una dintre acestea este trecerea la singular - cu intenţie, pentru a obţine un efect de de-familiarizare - a cuvintelor folosite de obicei la plural. Bani, de exemplu, este o formă de plural mai frecventă în uz decît singularul ban, deoarece cuvîntul denumeşte entităţi cît se poate de numărabile şi care în genere apar în mai mult de o unitate (aceasta avînd de altminteri valoare minimă!). Chiar cu sens generic, se foloseşte mai mult pluralul - a avea bani, a cîştiga bani, a da bani etc. -, deşi există şi formulări cu singularul, chiar fixate în unele proverbe (,Banul e ochiul dracului", ,Banul face şi desface" etc.). Expresivitatea colocvială actuală preferă atribuirea de sens colectiv singularului, printr-un proces metonimic (sinecdocă). Desigur, preferinţa pentru singular - un ban, banul (în pronunţarea orală curentă, adesea transcrisă ca atare în texte, banu') - nu este o inovaţie absolută, dar constituie o deviere faţă de uzul curent, în formulări de genul: ,sigur că am şi eu un ban la CEC" (Expres Magazin 16, 1992, 28); ,Dai banu', grăbeşti dreptatea" (gazetasporturilor.ro); ,nu contează câţi ani ai atâta timp cât dai banu" (forum softpedia.com); ,acţiunea Ťdai banu şi iei bacuť" (anchete.ro); ,cu ei mori cu zile dacă nu le dai banu" (dsclex.ro); ,îşi iau banu', se suie în Merzane şi adios amigos" (forum România Liberă = RL, 15.03.2002). Unele dintre contextele în care apare singularul sînt clar argotice: ,Hai, marcă banu' că vin gaborii!" (Academia Caţavencu = AC 44, 1992, 5). În anumite construcţii, substantivul ban este determinat de un cantitativ invariabil ca formă, un substantiv cu valoare adjectivală sau adverbială: grămadă (familiar) sau grup, grupă (argotic). Cum cantitativele în discuţie se combină în mod obi