Reiau volumul Cerşetorul de cafea, pe care autorul mi l-a dăruit cu frumoasa dedicaţie: Pentru Ileana Mălăncioiu, cîrcotaşa literaturii noastre, cu dragoste, Emil Brumaru. Aceste cuvinte fac trimitere la o discuţie a noastră de pe la începutul anilor '90, în care eu am început prin a-i spune: cîrcotaşă cum sînt... Lucru care se pare că i-a plăcut, de vreme ce l-a reţinut. E drept că avea un motiv în plus să nu-l uite. La un moment dat, nu mai ştiu ce afirmaţie a făcut el despre Blandiana, la care ea a răspuns printr-un scurt comunicat. Idee nefericită, fiindcă atîta i-a trebuit autorului Dulapului îndrăgostit ca să repete de cîte ori avea ocazia: îmi pare rău că am supărat-o, dar eu o prefer pe Cîrcotaşa.
Dacă pe mine mă prefera Blandianei, Gabrielei Melinescu îi scria cîndva scrisori de amor. Dar ea l-a lăsat îndrăgostit lulea şi dusă a fost, după cum putem afla din Cerşetorul de cafea. Ceea ce nu l-a împiedicat să o iubească în continuare, de la distanţă. Spun asta pentru că, în urmă cu cîţiva ani, am dat întîmplător peste un text al lui apărut într-o revistă ieşeană şi am constatat că a reluat cel mai şocant pasaj dintr-un vis erotic al lui Swedenborg, după care nota entuziasmat: uite, domnule, ce poate să traducă Bobinocara !
Dar, cum scrisorile către Gabriela nu le avem, să ne întoarcem la cele din Cerşetorul de cafea, prin care cred că Emil Brumaru e, într-un fel, precursorul scriitorilor tineri de acum, care au depăşit pudibonderia de altădată şi vorbesc cu dezinvoltură despre sex. Atîta că, spre deosebire de majoritatea acestora, el ştie ce deosebire este între dragoste şi sex şi nu crede că a iubi înseamnă a fi depăşit, ci dimpotrivă.
În lumea acestui poet care nu ţine seama de mode şi de timp arta înseamnă iubire, ca şi religia, iar erosul devine atotcuprinzător. Aşa se face că de la el am înţeles de ce iubeşte femeile
