Ce poate fi Mai mult ca moartea - titlul volumului numărul 10 din cele 11 sau 12 cîte a apucat să publice Ion ,Nino" Stratan? Răspunsul e limpede: totul sau nimic. Ion Stratan nici nu a jucat în poezie decît pe principiul ,totul sau nimic". La fel şi în viaţa pe care acum a părăsit-o.

Ajungînd la o vastă experienţă şi o cumplită detaşare, Ion Stratan, a încercat (şi) în acel volum ,să facă totul". La fel ca şi în cele care l-au precedat, de la debutul său din anul 1981 cu memorabilul volum Ieşirea din apă şi de la celebrul Aer cu diamante, publicat împreună cu Mircea Cărtărescu, T.T. Coşovei, Florin Iaru, prefaţat de Nicolae Manolescu şi ilustrat de Tudor Jebeleanu, prin care s-a semnat certificatul de naştere al ,Generaţiei 80".

Ion Stratan scria mereu oarecum în glumă, dar şi cu cîte-o sclipire sinistră: ,singura sărbătoare este Uitarea". În Mai mult ca moartea, poetul se joacă mereu cu Moartea. Face bancuri cu ea. Ion Stratan, ca şi Cristian Popescu se ocupa cu atenţie şi chiar cu o ,eficienţă" de neînţeles pentru alţii de ,reconstruirea" propriei sale morţi. Pe cît era de vital, de jovial, de ceremonios în relaţiile umane, pe-atît era de lucid şi ,aplicat" în această operaţie care, ca şi poezia, dar de această dată din nefericie, i-a reuşit perfect.

S-a întîmplat să îngrijesc ultimul lui volum, }ara dispărută, în 2003, şi îmi amintesc, cu tristeţe că au rămas amintire, politeţea lui extremă faţă de orice interlocutor, dar şi grija specială pentru fiecare amănunt al cărţii. Deşi scria şi publica mult, Ion Stratan trăia fiecare vers şi îşi iubea fiecare poem. Nu lăsa nimic la întîmplare. Începea fiecare conversaţie cu largi acolade ceremonioase, care aproape mă stinghereau, ca pe unul care venise la Cenaclul de Luni ca învăţăcel şi licean într-un moment în care gloria Generaţiei '80, în ciuda mizeriilor din epocă sau