În ziar, cum este cel la care aveam onoarea să colaborez mai de mult, este, în mod sigur, o expresie, un glas, mă rog, o voce a oraşului pe care-l reprezintă.

Fiecare individ are o voce a lui, un fel de a se exprima şi care îl caracterizează. în această voce, fie că aparţine unui ins, fie că este a unui cotidian, a unei gazete apărând zi de zi, se poate desluşi cu destulă uşurinţă gradul de civilitate, de cultură şi de civilizaţie pe care ziarul respectiv le reprezintă.

Mărturisesc că înainte de a primi să colaborez la ziarul de care mă legasem sincer, şi în modul cel mai onest şi mai ne-politic - dacă precizarea trebuie făcută - am cerut să mi se trimită întâi un exemplar, aici, la Bucureşti, spre a-mi da seama de calitatea lui, de orientarea lui politică.

Ştiţi cum se întâmplă. Fripţi cum suntem, cu toţii, ajungem să suflăm şi-n iaurt. Nu că aş fi avut vreo bănuială. Dar, cum spusei...

Marea mea surpriză că am deschis un ziar şi am citit un ziar - echidistant, cum se zice - pe bune -, curat, foarte bine informat, onorabil şi în care cuvântul este bine drămuit, nu aruncat cu găleata, cum se aruncă găleata cu lături, uneori, în publicul mai vulgărel, care iubeşte, în mod pervers, asemenea duşuri pestilenţiale.

Vorba lui nea Sache: nu tac, dar zic.

Părerea mea este că Braşovul, căruia pe la începutul sec. XVI, românul intrat în istoria literaturii i-a trimis judelui braşovean Hans Beagner, chitanţa, negustorească, scrisoarea faimoasă, prima de când cu limba română...; părerea mea, repet, plus activitatea tiparniţei româneşti din Schei, ca şi a lui Ion Coresi, sunt o bază nobilă, un certificat puternic ce ar susţine cu toată greutatea istoriei o publicistică braşoveană cinstită şi excepţională în viaţa cetăţii sau ,Oraşul Koroanei".

În redacţia vechiului ziar ,Bună z