Este bine cunoscut ca toti traim intr-o lume a contrariilor, a paradoxurilor, din mai toate punctele de vedere, in special, in domeniul culturii. Bunaoara, criticul si istoricul literar George Calinescu l-a numit pe Mihai Eminescu „Poetul National“. I s-a mai spus „poetul nepereche“, „luceafarul poeziei românesti“ etc. etc. Paradoxal, cel mai tradus poet român din toate timpurile nu este nicidecum Eminescu, ci Marin Sorescu. Tot el este patronul spiritual al Teatrului National din Craiova, dar si al Liceului de Arta, scoala vocationala cu doua specializari distincte: muzica si arte plastice. Daca Sorescu nu a avut nici o tangenta cu muzica, aproape acelasi lucru se poate spune si despre pictura, daca il raportam la marii artisti plastici pe care i-a avut Craiova. Practic, este imposibil sa compari succesul variabil de portretist al lui Marin Sorescu cu celebritatea pictorului Corneliu Baba, care s-a nascut in Craiova, si-a facut ucenicia la Craiova, s-a bucurat, a muncit si a plins la Craiova. Cele mai prestigioase personalitati culturale din România si nu numai, realmente, fac bascalie academica de ceea ce se intimpla in Cetatea Baniei, sub acest aspect. Similar, poetul Traian Demetrescu este considerat „poetul Craiovei“, insa este patronul spiritual al unui Grup scolar industrial, iar exemplele pot continua. De aceea, ne propunem sa dezvaluim cite ceva din biografia si personalitatea lui Corneliu Baba, acest monstru sacru al picturii contemporane universale, cu speranta ca orasul sau natal ii va aduce recunostinta pe care o merita. Preludiu la crepusculul unei vieti de pictor In „Insemnari ale unui pictor din Est“, Corneliu Baba rupe tacerea si spune cite avea sa indure dupa plecarea sa din Craiova, orasul care i-a ramas imprimat in fantastica sa memorie. Isi incepe albumul cu un „Preludiu la crepusculul unei vieti de pictor“, din care citam: „Ajutat de paginile «J