Ordonanta de Urgenta nr. 102 din 1999 reglementeaza problema accesibilitatii persoanelor cu handicap in institutiile publice. Pentru a scapa de amenzile existente, majoritatea firmelor si institutiilor publice constantene au construit rampe de acces pentru persoanele cu dizabilitati doar... "de ochii lumii", fara a se gandi vreo clipa ca sunt impracticabile. Toate aceste actiuni de a facilita accesul persoanelor cu dizabilitati sunt obligatorii pentru fiecare stat in parte si trebuie aplicate atat in ceea ce priveste accesul stradal, cat si accesul in institutiile publice, serviciile comunitare sau in spatiile aglomerate. Potrivit OU 102/1999, "cladirile institutiilor publice, ale celor culturale, sportive sau de petrecere a timpului liber, locuintele construite din fonduri publice, mijloacele de transport in comun, telefoanele publice, precum si caile de acces vor fi amenajate astfel incat sa permita accesul neingradit al persoanelor cu handicap". Imediat dupa aprobarea acestei ordonante de urgenta, rampele au si aparut - un lucru laudabil - insa majoritatea sunt facute doar pentru ca asa cere legea, nu pentru a fi si folosite. Si asta pentru ca legea se cam balbaie. Ea spune ca este obligatorie construirea cailor de acces pentru persoanele cu handicap, dar nu defineste anumite norme in acest sens. In cazul rampelor de acces pentru persoanele cu handicap locomotor nu s-au stabilit anumite criterii de construire, cum ar fi lungimea sau gradul de inclinatie, astfel ca persoanele imobilizate in fotolii rulante nu pot urca pe rampe, fiind mult prea abrupte. Usile inguste nu permit accesul persoanelor in fotolii rulante Daca problema rampelor este rezolvata - ipotetic vorbind - persoana aflata intr-un scaun cu rotile se loveste de un nou impediment: in cele mai multe cazuri, usile institutiilor sunt inguste sau nu se pot deschide larg. Din aceasta cauza un fotol