Desi nu intotdeauna numarul mare de editii ale unei carti e si o masura a valorii acesteia, in cazul studiului Istorie si mit in constiinta romaneasca al lui Lucian Boia lucrurile stau diferit. Nu elementul comercial explica aparitia celei de-a patra editii in 2005 (dupa cele din 1997, 2000 si 2002, la care se adauga, in 1999, editia maghiara, iar in 2001 cea engleza), cit setea de adevar a unui popor recent iesit din cel mai lung proces de mistificare a istoriei: comunismul.
Lucian Boia raspunde nevoii acute a romanilor de a-si detabuiza istoria, propunind, dupa cartea Pentru o istorie a Imaginarului, un model teoretic despre cum se scrie sau cum ar trebui sa se scrie istoria: prin recontextualizarea istoricizanta a factualului si a evenimentialului, prin asumarea apriorica de catre istoric a unui viciu de fond ce apartine demersului sau – conditia ontologica a istoriei si a literaturii este aceeasi. Diferenta dintre istoric si scriitor ar fi data, in opinia lui Lucian Boia, de gradul de fictionalizare a realului dat. Problema se naste insa din articularea contractului cu lectorul: daca scriitorul este, prin insasi conditia sa, plasat de la bun inceput in spatiul posibilului si al fictionalului, desprinzindu-se de realul dat, de la istoric lectorul asteapta ancorarea in si reintoarcerea la acest tip de realitate, acceptata conventional ca real istoric. Pentru ca plaseaza textul istoric si literar pe aceeasi treapta ontologica, Lucian Boia aduce istoria in paradigma occidentala de astazi numita si „New Historicism“. Fata de Paul Hamilton, care se multumeste cu o inventariere diacronica a opiniilor despre istorie si literatura ale filozofilor, ale scriitorilor sau ale analistilor istorici, autorul roman demasca sistemul de falsificare a realului: sistemul miturilor din Imaginarul colectiv.
- Istoria nu este si nu poate fi obiectiva
Plec
