Generalul Dan Voinea, cel care a citit rechizitoriul dictatorilor in procesul de la Targoviste, dezvaluie amanunte relevante despre momentul executiei Ceausestilor. Voinea sustine ca trupurile dictatorilor aflate pe Stadionul Steaua au fost filmate de Cristian Topescu.Avancronica unei exhumari necesare
Generalul Dan Voinea a fost procurorul cuplului prezidential. De asemenea, unul dintre putinii oameni sositi de la Bucuresti care a asistat direct la executia celor doi Ceausesti. De mai multi ani, incearca sa faca lumina in ceea ce putem defini global dosarele Revolutiei. S-a dovedit incomod atunci cand, din cauza lui, au fost condamnati "oameni grei" din structurile MApN precum generalii Chitac, Stanculescu, Draghin sau Kemenici. Pentru indrazneala lui, Voinea a platit, fiind rotit din functie, iar cei pomeniti mai sus sunt bine mersi. A acceptat sa aiba o convorbire cu noi in urma careia am aflat mai multe amanunte pana acum necunoscute.
Generalul Dan Voinea, cel care a citit rechizitoriul dictatorilor in procesul de la Targoviste, dezvaluie amanunte relevante despre momentul executiei Ceausestilor. Voinea sustine ca trupurile dictatorilor aflate pe Stadionul Steaua au fost filmate de Cristian Topescu.Avancronica unei exhumari necesare
Generalul Dan Voinea a fost procurorul cuplului prezidential. De asemenea, unul dintre putinii oameni sositi de la Bucuresti care a asistat direct la executia celor doi Ceausesti. De mai multi ani, incearca sa faca lumina in ceea ce putem defini global dosarele Revolutiei. S-a dovedit incomod atunci cand, din cauza lui, au fost condamnati "oameni grei" din structurile MApN precum generalii Chitac, Stanculescu, Draghin sau Kemenici. Pentru indrazneala lui, Voinea a platit, fiind rotit din functie, iar cei pomeniti mai sus sunt bine mersi. A acceptat sa aiba o convorbire cu noi in urma careia am aflat mai mu