Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baroni si prim-secretari (de Dan Stanca)

Publicat in HotNews, joi 3 noiembrie 2005 ·

De unde o fi aparut termenul de baron pentru a-i reboteza pe prim-secretarii PSD? Probabil o fi fost tintit vreun efect publicistic, dar ca intotdeauna un anumit cuvant care face recurs la o ordine aristocratica, alipit unei persoane ce nu are nici o legatura cu ce au fost odata clasele nobiliare, ajunge sa se degradeze intr-un mod uluitor.

In felul acesta, in scurt timp vom ajunge sa nu mai putem folosi un termen sau altul. Din acest punct de vedere comunistii erau mult mai cinstiti. Nu se duceau la biserica sa-si faca o mie de cruci.

Vorbeau de clase exploatatoare, de burghezie si mosierime si daca ai fi facut greseala sa-i numesti baroni, avand in vedere nivelul lor de trai net opus marii majoritati a cetatenilor, te-ar fi plesnit de nu te-ai fi vazut.

Actualii sefi ai PSD sunt insa flatati cand sunt astfel numiti. Indiferent cate dezacorduri gramaticale ar comite, indiferent cat de lemn le-ar fi limba pe care o folosesc, indiferent cat de toparlanesc comportamentul, ei, in sinea lor, chiar se considera posesorii unui rang nobiliar si nici nu le pasa cand printre altele le spui ca nu au tinere de minte.

Mircea Geoana, fostul ambasador al Romaniei in SUA, fost ministru de Externe, persoana, deci, care a umblat prin strainatate si care, teoretic cel putin, ar trebui sa aiba un limbaj detasat de felul cum au vorbit inaintasii sai, a avut ieri o prestatie jenanta, convocandu-i pe prim-secretarii judeteni ai partidului, declarand ca a ingropat securea razboiului cu Ion Iliescu etc..

Numai ca poarta masca celui cu care s-a razboit. Aceasta i s-a asezat pe fata ca turnata, dovada ca intre liderii PSD nici nu poate fi vorba de generatii sau de diferenta de nivel cultural.

Uitand ce au facut doar in urma cu un an, sunt primii care acuza actualul Guvern de crasa incompetenta, vor sa declanseze cat mai re

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul fotbalist român Ionel Ganea, implicat într-un accident rutier. Copilul său de 2 ani a fost transportat la spital

Libertatea acum 6 ore
Fostul fotbalist român Ionel Ganea, în vârstă de 51 de ani, a fost implicat într-un accident rutier, vineri, 9 mai. Incidentul a avut loc între localitatea Hurez, din comuna Beclean, și municipiul Făgăraș, relatează GSP.

Cinci lucruri neașteptate despre noul Papă, Leon al XIV-lea: a fost grădinar, dar și un jucător de tenis „formidabil”

Libertatea acum 10 ore
Când Papa Leon al XIV-lea a pășit pe balconul Bazilicii Sfântul Petru, puțini dintre cei adunați în piață știau detalii despre cardinalul Robert Francis Prevost. Însă, în cele câteva ore de la anunțul Vaticanului privind noul Papă, au început să ias

Oficial de la BEC Cum arată buletinele de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale 2025 (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral Central (BEC) aduce la cunoștința publicului faptul că, la data de 9 mai 2025, au fost stabilite machetele buletinelor de vot care vor fi utilizate în secțiile de votare din țară și din străinătate la al doilea tur de scrutin al ale

Viktor Orban l-a citat pe George Simion într-un mesaj despre alegerile din România. „Complet de acord”

HotNews acum 11 ore
Afirmațiile făcute de George Simion despre „Europa națiunile” în dezbaterea prezidențială de joi seară au fost citate de premierul maghiar Viktor Orban într-un discurs susținut vineri care a fost publicat pe contul oficial de X. „Ieri, în timpul dez

Doi bărbați, împușcați într-o spălătorie auto din Pantelimon. Poliția a reținut trei suspecți

Adevarul acum 7 ore
Doi bărbați au fost împușcați în incinta unei spălătorii auto din orașul Pantelimon, județul Ilfov. A fost folosită, cel mai probabil, o armă de tip airsoft. Victimele s-au prezentat ulterior la o unitate medicală din oraș, iar personalul a alertat

Crin Antonescu: „Europa este sub atac. Dinăuntru și din afară”

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a transmis, vineri seară, un mesaj de Ziua Europei, în care a afirmat că aceasta este „un spirit, o civilizaţie, nu un monopol, o lozincă, o caricatură”. Politicianul crede

Medicul care a semnalat morțile suspecte de la Sf. Pantelimon a câștigat procesul cu spitalul. Elena Voicu va primi despăgubiri pentru concedierea sa

HotNews acum 8 ore
Medicul ATI Elena Antoaneta Voicu a câștigat procesul pe care l-a intentat Spitalului Sf. Pantelimon, după concedierea sa. Voicu a semnalat în aprilie 2024 o serie de decese suspecte ale unor pacienți internați în secția de Terapie Intensivă, sesiza

Ministrul Finanțelor: „Piețele evaluează situația politică actuală ca un risc semnificativ”

HotNews acum 7 ore
Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri seară, o îmbunătăţire uşoară a condiţiilor de piaţă, dar şi faptul că „agenţiile de rating şi pieţele evaluează situaţia politică actuală ca un risc semnificativ şi factor negativ”. Mi

A început campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale / Ce reguli trebuie să respecte candidații

HotNews acum 13 ore
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale a început vineri, pe 9 mai, după ce Curtea Constituțională a României a validat primul tur de scrutin. Campania se termină pe 17 mai la ora 07:00, iar finala prezidențială va avea loc

Maia Sandu a anunțat: „Eu personal îl voi vota pe Nicușor Dan”. Cum explică votul mare al moldovenilor

HotNews acum 13 ore
Prezența mare la vot la secțiile din Republica Moldova deschise pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din România arată că cetățenii au perceput acut riscurile cu care se confruntă România și cu care s-a confruntat și țara lor în trecut, a e

Vremea

București
acum

10°
sâm.

8°/14°
dum.

7°/20°
lun.

8°/16°
mar.

8°/16°
Iasi
acum

sâm.

6°/17°
dum.

5°/10°
lun.

4°/16°
mar.

6°/15°
Constanta
acum

sâm.

8°/14°
dum.

9°/15°
lun.

9°/15°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

4°/15°
dum.

7°/12°
lun.

5°/13°
mar.

4°/14°
Timisoara
acum

sâm.

6°/19°
dum.

7°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°