Bernard-Henri LÉVY
Le siècle de Sartre
Editura Grasset, Colectia „Poche“, Paris, 2002, 762 p.
La sfirsitul secolului trecut, in anul 2000, Bernard-Henri Lévy, cel mai mediatic dintre intelectualii francezi contemporani, a publicat una dintre cele mai bune carti ale sale, o monografie subiectiva intitulata Secolul lui Sartre (Le Siècle de Sartre, Paris Grasset, 2000). Impactul a fost major deoarece, in acea perioada, nevoia de a face un bilant al secolului si al personalitatilor care l-au influentat era destul de prezenta in spatiul public, si asta nu numai in Franta. Inainte de a intra in detaliile imaginii lui Sartre vazut de BHL, este important de discutat semnificatia acestei optiuni din partea unui „campion“ al apararii democratiei, al liberalismului si al tuturor acelor valori impotriva carora Sartre s-a pronuntat de nenumarate ori.
Pentru cineva care a incercat toata viata sa urmeze modèle precum Malraux sau Camus, faptul de a-l fi ales pe Sartre este cel putin interesanta. De altfel, Lévy chiar explica in prefata motivul acestei alegeri. Filozoful existentialismului ar fi, mai mult decit oricine altcineva, modelul intelectualului care se implica, figura a carei lipsa, pentru un nostalgic al marilor confruntari de idei si mize precum Lévy, se face simtita cel mai mult in prezent. De asemenea, ar fi vorba, dupa Catherine Clément, care a comentat cartea la momentul aparitiei, si de niste asemanari intre cele doua personaje: ambii amesteca genurile, ambii sint filozofi care se transforma in romancieri, ambii sint niste „renegati“ de la Ecole Normale Supérieure care s-au angajat pentru multe cauze, ambii iubesc femeile, etc.
Pastrind proportiile, argumentul este destul de bun, mai ales ca monografia este subintitulata „enquête philosophique“, neavind pretentia unei lucrari stiintifice. Pentru BHL, figura lui Sart
