Cartea este un drum ce nu se sfarseste niciodata. Iar fara aceasta, viata politologului Vladimir Tismaneanu ar insemna o trista stare de neant. Pentru politologul Vladimir Tismaneanu, "Cartea" este echivalenta aerului pe care il respira. Fara carti, viata ar insemna o trista si abulica stare de neant.
Jurnalul National: Care a fost prima carte care v-a facut sa puneti la indoiala doctrina comunista? Vladimir Tismaneanu: Este greu de spus care carte anume, insa probabil ca au fost doua lecturi esentiale care mi-au deschis ochii. Prima a fost romanul lui Arthur Koestler "Intuneric la amiaza" (l-am citit in franceza cu titlul "Le Zero et lâInfini"). Tot in acea perioada, deci aveam 15-16 ani, am citit "Omul revoltat" de Albert Camus.
Cum reuseati sa aveti acces la cartile unui Raymond Aron sau Hannah Arendt, avand in vedere ca erau autori prohibiti in aceea perioada? Accesul mi-a fost usurat de faptul ca sora mamei mele, Cristina Luca-Boico, fosta luptatoare in Rezistenta franceza, aducea de la Paris carti pe care le devoram. Intre acestea, imi amintesc de memoriile lui Arthur London (LâAveu) despre procesul-spectacol de la Praga din toamna anului 1952, de cartile lui Trotsky, precum si numeroase lucrari de sociologie, filosofie si istorie politica. Pe Aron l-am citit mai ales gratie prietenului meu Alexei Florescu, al carui tata, fostul ministru al chimiei Mihail Florescu, devenit ministru secretar de stat la Consiliul National pentru Stiinta si Tehnologie, detinea o fabuloasa biblioteca de stiinte umane. Cartile Hannei Arendt sunt o alta istorie. Primele doua lucrari ale ei mi le-a adus cadou Florica Jebeleanu dintr-o calatorie la Paris. Auzisem de Hannah Arendt din emisiunile Monicai Lovinescu la Europa Libera. Florica, cu care am fost coleg de scoala si am ramas buni prieteni, mi-a adus cartea despre criza culturii si o lucrare de eseuri int
