Miercuri, 2 noiembrie 2005, ora 19:00 si ceva. Sosit din Grecia exact cand toate televiziunile difuzeaza principalele jurnale ale zilei (coincidenta, nu-i asa?), Traian Basescu face o declaratie de presa despre rezultatele vizitei sale pe taramurile Eladei.

A fost o vizita fara miza, una dintre acele calatorii peste hotare de dragul de a mai bifa intr-un punct in agenda de politica externa.

Si cu toate acestea, Traian Basescu binevoieste sa vorbeasca despre vizita pret de peste un sfert de ora, de parca s-ar fi intors dintr-o calatorie din spatiul intergalactic.

La Otopeni, in redactii, acasa in fata televizoarelor, jurnalistii sunt impartiti ca stare de spirit. Unii sunt uluiti ca presedintele o tine lunga cu vizita sa de doi lei in Grecia, in timp ce natiunea vrea sa afle punctul de vedere in uriasul scandal politic al telefonului buclucas.

Altii sunt nervosi la culme ca, in asteptarea momentului de politica interna, singurul pentru care au dat navala la Otopeni toate televiziunile, sunt constransi sa afle ca nu stiu ce doamna (blonda, oare?) din Parlamentul elen a fost impotriva admiterii Romaniei in UE.

Asupra unui adevar cad de acord cu totii: Exasperanta lungire a discursului prezidential sporeste incomensurabil tensiunea asteptarii si, prin asta, sporeste incomensurabil interesul pentru momentul dedicat intrebarilor.

Posibila ipoteza.

Specialist incontestabil in manipularea presei, Traian Basescu prelungeste dinadins asteptarea presei si, prin asta, a natiunii. Ceea ce va spune despre scandalul telefonului guvernamental va avea un impact urias: prin audienta si prin concentrarea telespectatorului.

Discursul despre vizita a luat sfarsit. Urmeaza momentul intrebarilor.

Cum era de asteptat, prima intrebare se refera la scandalul telefonului.

Presedin