La 1800, românii se chinuiau, ca şi acum, să intre în Europa, iar Eufrosin Poteca, într-un entuziasm total faţă de valorile civilizaţiei occidentale exclama: "oare noi n-am putea să ne mai împrumutăm de la dînşii?" - de la europeni, se înţelege. Aşa că românii au început cu ce era mai uşor şi mai la îndemînă: balurile, muzicile, veşmintele, lecturile, limba franceză, amorul. Abia apoi au venit instituţiile, ideile, sistemele legislative şi politice, alte lucruri bune sau rele din Occidentul poleit. Balurile au început odată cu instalarea diferitelor armate de ocupaţie la Bucureşti, Craiova sau Iaşi. Dionisie Eclesiarhul notează cu minuţiozitate toate aceste evenimente mondene derulate odată cu venirea fiecărei armate, cu trecerea fiecărui sol către Poartă, cu instalarea unui nou domn. Războiul din 1789-1792: "Nemţii, după ce s-au aşezat în Bucureşti şi în Craiova, s-au apucat de muzici şi de baluri, după obiceaiul lor, şi nu prea grijiia de războiu... Şi înbiia şi boerii, mai vărtos muerile, muzicele şi balurile nemţeşti, că să aduna cu ei la ceale veselitoare". Atît de dese deveniseră, încît boierii ajunseseră să se teamă, văzînd că nemţii "stau de tractiri la baluri", în loc să fie vigilenţi şi preocupaţi de purtarea războiului. La acest sfîrşit de secol, petrecerile sînt un amestec între noutăţile aduse de "noii cuceritori" şi vechile obiceiuri orientale ale boierilor autohtoni: anterie şi giubele, işlice şi calpace, rochii de ghermeşut şi iminei se învîrt în paşi de dans, se leagănă alene în hore şi în sunetele tarafurilor de lăutari ţigani. Dar războaiele şi mai ales deschiderea de consulate la Iaşi şi Bucureşti vor schimba foarte repede această stare de lucruri. Ruşi, austrieci, francezi, englezi sau prusaci aduc cu ei la Bucureşti o altă lume. O etalează pe străzile oraşului cînd îşi fac vizite sau cînd ies, pur şi simplu, la plimbare, cînd organizează baluri