Revolta dascalilor
S-a hotarat: de luni se inchid scolile. Pe cata vreme, nu se stie. Probabil pana ce guvernantii vor arata un dram de consideratie invatamantului si-i vor aloca un procent rezonabil din PIB (intre 5 si 6%, pretind sindicatele) in bugetul de anul viitor.
Sunt exagerate pretentiile dascalilor? Nici pe departe! sustin sindicatele. Solicitarile abia de reprezinta minimul necesar pentru supravietuirea sistemului. Foarte adevarat! le tin cu ipocrizie isonul membrii executivului, inclusiv ministrul de resort, care si-a prezentat, in semn de protest, demisia de onoare si a avertizat ca nu are de gand sa revina asupra ei. Numai ca, adauga tot dumnealor prin cea mai autorizata voce a cabinetului, nu sunt bani. Si de unde nu sunt, nici Dumnezeu nu cere.
Povestea asta cu lipsa banilor pentru scoala, reprodusa aidoma in cazul sanatatii si al culturii, o auzim de cincisprezece ani. Pentru orice se gasesc bani in tara asta, inclusiv pentru acoperirea gaurilor produse de marii jefuitori nationali, numai pentru invatamant, sanatate si cultura s-au incapatanat sa lipseasca. Оntre timp, lefurile parlamentarilor au cunoscut o abrupta ascensiune, iar ale personalului din fruntea regiilor autonome ale statului, platite si ele din bani publici, au capatat asemenea dimensiuni, ca au trebuit sa fie protejate de gelozia generala prin confidentialitate.
Si ce fac acesti minunati devoratori ai bugetului? Оn calitate de alesi ai natiei, primii isi cheltuiesc scurtele momente de trezie cu rezolvarea presantelor interese proprii ori cu certuri pe subiecte duhnind de la o posta a politicianism. Ca doar de aia i-au trimis acolo cetatenii! Cat despre cei din urma, unica lor preocupare vizibila e sa inventeze pretexte, unele mai aiuritoare ca altele, pentru a umfla preturile serviciilor publice, de o calitate tot mai indoielnica.
Iar in
