- Editorial - nr. 218 / 4 Noiembrie, 2005 Va mai amintiti? Pe vremea aceea, in care televiziunea noastra asa-zisa "nationala" avea un program doar de doua-trei ore din 24, intrecandu-se cu laudele si cu prezentarea unor "productii-record", bineinteles, pe hartie, romanii isi improvizau antene speciale orientate spre Bulgaria, pentru a urmari meciuri de fotbal, filme, emisiuni de divertisment de la postul vecinilor de dincolo de fluviul despartitor. Invidiosi, nevoie-mare, marcati de motorul mereu gripat al "socialismului victorios", comparat cu al unui "Trabant" in doi timpi, in postura vesnicilor abonati perdanti prin istorie, romanii priveau peste Dunarea albastra, in urechi cu acordurile valsului nemuritor al lui Johann Strauss, bolnavi si oarecum chiar complexati de norocul bulgaresc al unei libertati iluzorii si provizorii. Vesnica "practica a supravietuirii sinucigase" - cum ar spune istoricul dr. Mircea Dogaru -, asa cum s-a intamplat de fiecare data in zbuciumata, involburata si mereu de altii scrisa noastra istorie, ne-a salvat si de data aceasta. Anul 1989 a fost, atat pentru romani, cat si pentru bulgari, un prag. O piatra de incercare. Cuvantul "odios" _ cu referire la regim _ avea, bineinteles, sensuri diferite pentru cei din nordul si din sudul Dunarii. Si de data aceasta, intre cele doua tari vecine a functionat un prapadit razboi psihologic, abil intretinut de cancelariile apusene si rasaritene, deopotriva, cu efecte contrastante, dar mai ales paguboase, care faceau diferenta in domeniul imagologiei. In acel decembrie '89, romanii si-au mai dat inca o data in petic, asa cum au mai facut-o deseori in istorie, ucigandu-si conducatorul. Ceausescu este pus la zidul unei cazarmi din Targoviste si ciuruit de gloantele Kalasnikov-ului sovietic, cu mana unor dementi care s-au crezut mai presus de Dumnezeu, singurul care da si care poate lua o viata, si, in