sau Moartea Pasiunii Zilele trecute am văzut pe BBC Prime un documentar din seria Omnibus. Era vorba despre o romancieră a secolului al XIX-lea, Elizabeth Gaskell, în opera căreia şi criticii, şi cititorii găsesc tot mai multe motive de încîntare. Cărţile ei se vînd bine şi azi, iar cineva spunea chiar că-l depăşeşte pe Dickens, ceea ce nu e chiar de colea! Drept care, autorii documentarului şi-au suflecat mînecile şi au făcut o treabă cum scrie la carte. Au pornit de la un clou actual - filmările la un serial BBC realizat după romanul Wives and Daughters. Ocazie cu care am auzit opinii avizate despre scriitoare, exprimate cu nuanţă de actriţe. (Iată deja un detaliu ce merita un comentariu - ca să zic aşa - comparatist!) Au mers apoi în Manchester-ul tinereţii doamnei Gaskell, cel mai mare oraş industrial al epocii, cu mizeria cartierelor muncitoreşti şi cu inerenta efervescenţă sindicală, pe care eroina nu voia s-o vadă confiscată de socialişti sau revoluţionari. Pe-atunci încă nu scria. Soţul ei, preot unitarian, i-a dat ulterior ideea, ca strategie consolatoare pentru marea lor tragedie, moartea unuia din copii. Pendulînd între postmodernul Machester de azi şi litografiile de epocă, camera s-a oprit pasager asupra rolului jucat de Biserica unitariană în educaţia tinerei doamne, dezvoltîndu-i interesul pentru programele sociale, pentru observaţia sociologică. Pe nesimţite, autorii documentarului i-au cooptat în cercetare şi pe cîţiva pasionaţi, membri (mai mult doamne, de fapt) ai unei instituţii tipic britanice, "Elizabeth Gaskell Appreciation Society". Oameni care îi ştiu pe de rost cărţile şi viaţa, care organizează aniversări şi simpozioane şi care călătoresc prin toată Anglia pe urmele idolului. La hotelurile unde a stat cînd se documenta sau cînd îşi lua vacanţe. ("De-aici vedea golful pe care l-a descris în pasajul cutare, din balconul ăsta l-a văzut prima o