Lipsind demisia premierului Tariceanu, singurul lucru cu care s-a ales presedintele Traian Basescu in urma scandalului declansat de fosta sa consiliera, Elena Udrea, este ca a trebuit, din nou, sa joace marele sau rol de compozitie, in care isi asuma o greseala in fata natiunii. Fara indoiala, omul e bun.
Incalzeste mai intai publicul cu cateva fraze in care arata, cu mare responsabilitate, ce actiuni importante a avut in ziua respectiva. Cum a fost cazul cu vizita in Grecia. Apoi lasa de inteles ca nu mai are nimic de spus si se intoarce sa iasa din scena. Dar ceva il retine si cedeaza in fata publicului din ce in ce mai nerabdator. I se pune intrebarea-cheie. Tacere.
In sufletul protagonistului se da o lupta, sentimentele si remuscarile il gatuie. Priveste indurerat sala care, la randul ei, urmareste drama cu rasuflarea taiata. Pare ca eroul nu va reusi, va fi infrant de propriile lui slabiciuni omenesti, desi este animat numai de gandul de a face bine celor multi.
Dar nu, nu va fi doborat! De undeva, din adancurile fiintei sale, se ridica o forta care il face sa-si ceara iertare, sa regrete inducerea in eroare, "informatiile incorecte". Aplauze furtunoase! Bisul - mai tarziu, cu ocazia altei crize politice, ca mandatul e lung si plin de neprevazut.
Aceeasi partitura, acelasi registru, in vodevilurile de mare succes "Stolojan, bolnavul inchipuit", "Fericirea familiei gay" si acum in "Interviul otravit". Pacat ca alte scene de mare angajament emotional, cum ar fi "Elena, adu-mi Constitutia", s-au jucat cu casa inchisa, in fata unui public restrans.
Atacurile neintrerupte si scufundarea politicii in derizoriu ar apropia guvernarea portocalie de stilul inconfundabil al administratiei CDR. La o analiza mai atenta, comparatia nu sta in picioare. Macar, pe vremea aia, criza politica era criza politica.
@N_
