Traian Basescu n-a mai fost vreodata atat de intunecat ca in seara de miercuri, 2 noiembrie, cand toata lumea astepta de la el o declaratie in legatura cu scandalul telefonului portocaliu.
Dintr-o data, romanii au vazut ceva ce n-ar fi vrut sa vada: un premier varat pana-n gat in asa-zisa poveste a grupurilor de interese si un presedinte obligat sa admita ca a mintit. Atentie, este vorba despre acei lideri politici care au fost votati inclusiv pe baza promisiunii ca nu vor face niciodata lucrurile grave care au purtat, ani de-a randul, marca PSD.
Tariceanu e autorul pacatului originar; el a dat primul telefon. Comparatia nu trebuie facuta cu deprinderile vechiului regim, pentru ca atunci am fi tentati sa credem ca nu e mare lucru. Raportat insa la ceea ce se asteapta de la actuala putere, greseala e enorma, impardonabila si cu efect incalculabil.
Chiar daca a sunat cu cea mai buna credinta, chiar daca ar fi fost vorba despre oricine altcineva decat despre unu dintre partenerii de afaceri si amicii lui vechi, nu trebuia sa-o faca. Nimic nu poate elimina suspiciunea ca, in momentul in care a apasat pe butonul „call", seful guvernului a facut o imixtiune.
Basescu a stiut despre acest telefon, dar a pastrat informatia pentru el. La fel, chiar daca a vrut sa protejeze o criza politica, cum pretinde, a gresit. Un sef de stat care sustine ca e vertical, ca lupta cu sistemul ticalosit s.a.m.d. n-are voie sa minta. Punct.
Pionul otravit ramane insa procurorul general. Daca ii dam credit premierului, singurul motiv pentru care a telefonat a fost lipsa vreunui comunicat oficial, „intr-o durata de timp rezonabila", in legatura cu retinerea lui Dinu Patriciu. A tacut Ilie Botos vrand sa-l provoace pe premier? A fost un joc al nervilor? Se prea poate.
Mai ales ca procurorul general a fost, apoi, foarte prompt in a-l anunta pe presedinte des
