De cind a aparut la televizor, Dorel care bea alcool se chinuie sa ne imbete cu o imagine de pampalau plin de haz.
Fara indoiala, pentru o anume categorie de public, Dorel din reclama la coniac e un simpatic. Cel mai pampalau tip de gasca, fraierul santierului, ciuca mistourilor si bataia de joc a intregului colectiv de oameni ai muncii.
Cei care s-au straduit sa faca din Dorel un portret-robot al muncitorului necalificat pus sa joace rolul de saltimbanc de santier, de maimuta buna la toate, au avut o intuitie speciala asupra mentalului colectiv al romanului, pentru care alcoolul ieftin e prilej de stat la taclale si incins o partida de table pe marginea santului sapat pe jumatate si abandonat pe de-a-ntregul.
La urma urmei, spoturile cu basculanta pe linia de tramvai, cu electrocutarea prin coada unui tirnacop sau cu trasul semnalului de alarma in tren sint un fel de balade urbane culese din folclorul de santier sau de prin circiumile de la periferia cartierelor unde se consuma din greu si se spovedesc camionagiii sau muncitorii din constructii.
Acum o vreme, spotul in care ceata de pretenari tragea semnalul de alarma intr-un tren ca sa apuce unul dintre bursuci sa ia o sticla de bautura era amendat de CNA. Corect, numai ca, de la un timp, Dorel a recidivat cu un nou spot, in care e pus sa descarce in zadar o basculanta, doar pentru distractia celorlalti.
In final, tot pentru amorul artei de a ride de oameni, soferul smecher ii trinteste in cap, probabil ca bonus, un morman de nisip. Imi imaginez ca in Germania, de exemplu, un spot in care munca e pusa mai prejos de bautura si de amuzament cinic n-ar fi ajuns niciodata pe ecran. Fireste, e profund inutil sa ma lamentez aici si acum.
Insa, oricum am da-o, cit timp Dorel santieristul continua sa vinda alcool, e cazul sa ne gindim serios daca nu cum
