Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tarzia toamna sindicala

Publicat in Curierul, luni 7 noiembrie 2005 ·

De azi, profesorii sunt in greva generala pe termen nelimitat. La metrou, trenurile vor sta doua ore, in urma protestelor angajatilor societatii. Muncitorii de la Tractorul au iesit in strada. Marile confederatii sindicale anunta declansarea actiunilor de protest la nivel national. Functionarii publici marsaluiesc pe strazi. Nici medicii nu vor sta cu mainile in san. Farmacistii, sau, ma rog, o parte dintre ei, se razboiesc cu actualul ministru al Sanatatii. Minerii se gandesc daca nu ar fi bine sa ia, din nou, calea Bucurestilor, pentru a le fi auzite mai bine pasurile. Toate acestea sunt semne clare ca pacea sociala a incetat, Guvernul fiind acuzat ca s-a decuplat de la realitatile societatii romanesti. Nu mira pe nimeni desi, din punctul meu de vedere, intrarea in toamna protestelor sindicale este tarzie si tardiva. Totul pare batut in cuie o data cu trimiterea in Parlament a proiectului bugetului de stat pe anul 2006. Cu exceptia unor carpeli chinuite, a se vedea tentativele esuate de majorare a bugetului Educatiei, nimic nu cred ca se va intampla. Cu un Guvern cu mari dileme bugetare, grevele si protestele sindicale le-as trece mai degraba la capitolul decoratiuni exterioare, un joc de sunet si lumina ce, cu siguranta, va fi intens mediatizat. Si doar atat. Degeaba cer marile confederatii sindicale majorarea, fireasca in conditiile actuale, a salariului minim pe economie. Nu se poate. Nu ca nu ar vrea Executivul, sa fim cinstiti, ci pentru ca acei contabili de la Finante - fara nici o aluzie la eticheta pusa functionarilor FMI - habar nu mai au cati bani vor intra in bugetul de la anul viitor. Oricate replici ar da, ei nu pot dovedi ca incasarile bugetare vor creste in asa fel incat sa aiba finantare toate proiectele propuse. A fost nevoie de reactia Fondului Monetar International ca sa se recunoasca, cu foarte mare greutate, ca de pe urma cotei unice s-au pierd

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 26 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 36 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 59 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

Mediafax acum 31 minute
Separarea a avut loc în decembrie 2024, dar cuplul a păstrat discreţia timp de o lună. Vestea a început să circule mai întâi în Argentina, apoi în Spania. Conform El Periodico, cei doi locuiesc deja în case separate, iar doar câţiva prieteni apropia

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 8 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 10 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°