CFR Ecomax a batut o echipa Steaua ametita de succesele internationale, intr-un joc pe care l-a controlat cu autoritate. La sosirea in cartierul Gruia, Dorinel Munteanu a spus ca i-ar placea sa intalneasca Steaua in prima etapa, pentru a-i da o lectie de viata, in primul rand lui Mihai Stoica, principalul om din staff-ul executiv care nu l-a mai vrut in Ghencea.
Avea sa o intalneasca in etapa a XII-a, pe propriul teren, si a pregatit meciul de o maniera care sa-i permita sa-si onoreze promisiunea. Din pacate, cei peste 10.000 de spectatori nu au avut parte de un spectacol fotbalistic de inalta tinuta, meciul fiind presarat cu multe faulturi si dese intreruperi.
Ce i-a oferit Steaua, miercuri, Sampdoriei, pe "Luigi Ferraris", a primit duminica, in Gruia, de la Dorinel Munteanu. Un joc agresiv, purtat in zona si printr-un pressing sufocant, in jumatatea adversa, si impins spre poarta lui Hamutovski, prin sarjele gandite si declansate pe cele doua bande ale terenului.
Ca o concluzie generala, CFR Ecomax nu i-a permis Stelei sa-si faca meciul usor, nici macar sa-l domine pe portiuni scurte de timp.
La sosirea in Cluj, antrenorul Oleg Protasov declara ca este stresat de perioada scurta de recuperare a jucatorilor sai, dupa efortul depus in meciul cu Sampdoria. Ucrainianul nu a gresit, stelistii neavand prospetimea fizica necesara contracararii jocului in viteza a "feroviarilor", care, mai ales in prima repriza, au facut legea pe teren.
Dreptate a avut si ex-portarul Stelei, Martin Tudor, care spunea ca fostii sai colegi nu sunt consecventi in a obtine mai mult de doua rezultate bune consecutiv.
Tonul la cantec l-au dat clujenii
Munteanu si Protasov au ales sa mearga pe aceleasi asezari traditionale. In "11"-le de