Intalnirea asta cu ceea ce ai trait si, mai ales, cu ce n-ai trait, intalnirea cu toate infrangerile pe care, de teama sau altceva, n-ai fost in stare sa le recunosti niciodata pana acum, iti face rau, foarte rau, dar te si elibereaza in acelasi timp.

Sa stai. Sa nu faci nimic altceva decat sa te cufunzi in liniste. Timpul sa se furiseze pe langa tine, fie ca e noapte, fie ca e zi, iar tu sa nu simti nimic altceva decat abandonul din tine. Ca un soldat care se intoarce de pe campul de lupta dupa atata amar de linia intai si dintr-o data nu mai vrea sa auda si sa vada nimic. Un soldat care vrea sa-si aduca aminte cu ochii inchisi tot ce n-a auzit si tot ce n-a vazut. Sa lipeasca in minte cu ajutorul gandurilor filmul care s-a rupt de atata expunere, de atata proiectie. Sunt role intregi pe care ai vrea sa le pui cap la cap, role din viata ta care a fost mai mult proiectata decat traita. Stai sa-ti lingi ranile, sa-ti randuiesti bataliile mai vechi sau mai noi, stai nemiscat si-ti imaginezi deasupra ta cerul. Te agati de el cu disperarea unui muribund cu gandul sa-ti lumineze, sa-ti limpezeasca ceea ce ai trait in ultimii ani. Asta a fost viata ta, asta ai vrut sa traiesti? Parca n-ai fost tu intotdeauna, te regasesti doar in preajma marilor victorii si accepti cu greu, ca pe o condamnare, acolo unde viata ta a fost si a ramas o infrangere. Sub greutatea linistii care te apasa, esti gata sa recunosti ceea ce n-ai fi recunoscut nici cu spatele pus la zid. Intalnirea asta cu ceea ce ai trait si, mai ales, cu ce n-ai trait, intalnirea cu toate infrangerile pe care, de teama sau altceva, n-ai fost in stare sa le recunosti niciodata pana acum, iti face rau, foarte rau, dar te si elibereaza in acelasi timp. Te-ai mintit ca e bine ca sa poti sa mergi mai departe, te-ai mintit cu gandul ca intr-o zi o sa tragi linie si o sa faci curat in viata ta. Si cu cat