Cel mai scump tablou vandut de Casa de licitatie Alis in 2004 a fost un Tonitza de 51.980 de euro. Monavissa a vandut cel mai bine un Iser, la pretul de 15.000 de euro.
Raportul dintre valoarea artistica a obiectelor de arta si cota lor de piata este pusa in evidenta, printre altele, si de vanzarile prin casele de licitatii. Acestea constituie, pentru domeniul amintit, ceea ce reprezinta posturile de radio pentru productiile muzicale. Cu cat piesele unui autor sunt transmise mai des la radio, cu atat cota acestuia creste.
In mod similar, cu cat lucrarile unui artist sunt mai prezente in circuitul licitatiilor publice, cu atat valoarea de piata a artistului este mai ridicata. Este insa doar o similitudine grosso modo pentru ca, in realitate, lucrurile sunt mult mai nuantate
Conditia de baza ca un artist sa capete cota de piata este, oricat ar parea de cinic, ca el sa nu mai fie in viata. Este suficient sa ne aruncam o privire peste lucrarile scoase la licitatie ca sa constatam ca peste 90% din ele apartin unor artisti care au murit demult sau, daca nu, sunt la o varsta foarte inaintata.
Este foarte greu pentru un tanar plastician sa intre in circuitul caselor de licitatie. De aceea foarte multi dintre ei prefera riscurile ofertelor venite din partea impresarilor straini. Acestia le asigura vanzarea, dar in conditii greu de onorat si cu comisioane de 50% din pret.
Monavissa versus Alis
In Bucuresti exista doua mari case de licitatie a obiectelor de arta: Alis (presedinte Mihai Papagheorghiu) si Monavissa (presedinte Alexandru Ghildus). De bine, de rau, ele reusesc sa se constituie in interfata unui mecanism de piata care, pana nu demult, functiona doar subteran: comertul cu opere de arta.
S-a putut realiza chiar un top al vanzarilor de lucrari plastice, ceea ce, dincolo de informatia ca a
