Diferenta dintre un pragmatic si un palavragiu e diferenta dintre da si nu.
L-am intrebat pe unul din directorii palavragii ai Teatrului National din Bucuresti de ce nu spala ferestrele, ca sa nu mai arate Nationalul ca un hambar jegos, si el mi-a raspuns prompt in cate feluri nu se poate face operatiuna. Pragmaticul, dac-am fi avut unul la conducerea teatrului, n-ar fi avut raspunsul pe loc. Iar cand l-ar fi dat, ar fi numarat ce solutii exista, ca lucrarea sa poata fi facuta.
Teatrul National e atat de nespalat, incat nimeni nu observa asta. E cea mai neingrijita fatada de mare institutie culturala din toata Capitala. Daca-ti ridici privirile de la parter, vezi ca uriasele sale geamuri au ceva din tristetea, din resemnarea luminariilor unor hale parasite. Si mai sordida e soarta giganticelor candelabre din interior. Toate sunt ingreunate de cateva straturi istorice de praf si slin. Slin de dictatura, acelasi ca slinul democratiei. Lumina, pe care o imprastie, nu e a cristalului, ci a sticlei cenusii pentru sifoane. Nimeni nu mai baga de seama murdaria, cand e monumentala. Pare sa tina de naturalul cladirii. Nici eu nu mi-am pus problema, pana ce nu mi-a vorbit de ea un strain. De fapt, un roman locuind de aproape o viata in Canada. Omul are o relatie speciala cu ideea de curat contra murdar. Plecat in anii â70 dintr-o Romanie cotropita de noroaie, dintr-o margine prafoasa de targ, s-a stabilit intai la Vancouver. N-a rezistat aici decat cinci ani si nu fiindca n-ar fi dus-o bine. "Dar era prea curat - mi-a zis el - insuportabil de curat. Orice as fi facut, oricat m-as fi spalat si oricum m-as fi imbracat aveam senzatia ca mai aduc cu mine o parte din murdaria de care fugisem. Si ca toti observa ca la mine e ceva in neregula. La Vancouver, nu numai ca nu exista noroi, insa oamenii aici nu realizeaza notiunea. Ce-i ala noroi? Cum arata?
La Tor
