Vis pierdut.
"Esti foarte frumoasa. Pot sa te rog sa dansezi cu mine?" "Da... dar nici nu stiu cine esti..."
Imi amintesc si acum ca baiatul mirosea a primavara si era imbracat in alb. Ajunsesem din greseala la acea aniversare a colegei mele. Eram micuta, trecusem in clasa a Viii-a si habar nu aveam cum era cu prieteniile cu baietii. Le ascultam eu pe fetele din clasa povestind despre intalniri, sarutari si telefoane, dar aceste lucruri pareau total neinteresante, mie imi placea sa citesc si sa iau note bune. Sigur, ma mai uitam si in oglinda si imi placea ce vad acolo, adica eram impacata cu mine, dar nu ma preocupam prea mult sa arat bine. Dar in seara despre care va povestesc, o colega pe care o intrebasem, neajutorata, cu ce sa ma imbrac, imi sugerase sa pun pe mine o fusta scurta si sandale cu toc inalt. Am ascultat-o si presupun ca eram simpatica asa, cu parul lung si cret, putin cam zapacita, ce mai, copil de clasa a Viii-a...
Am dansat un dans, apoi altul... apoi am stat de vorba si am aflat ca tot copil era si el, doar ca era in clasa a Xii-a. Nici unul dintre noi nu indraznea sa faca vreun gest. Stateam si ne priveam doar. Petrecerea s-a terminat la ora 5 dimineata. Dar cine mai stia cat timp trecuse? Aveam impresia ca ne cunoastem de cand pamantul si lumea. A doua zi pluteam. Nu se mai intelegea nimeni cu mine. Daca ma intrebau ceva nu auzeam, nu eram atenta, zambeam mereu, imbratisam pe toata lumea... si invatam foarte mult, pentru ca el locuia in alt oras, unde era un liceu foarte bun, si imi doream sa merg acolo, sa fim impreuna. Visuri de copil...
La inceput, ma suna aproape in fiecare zi. Apoi ne-am scris scrisori lungi de cate 10 pagini, in care ne povesteam ce faceam la scoala, ce visam pentru viitorul nostru, cum ne doream casa "noastra"...
Bunicii lui locuiau in acelasi sat cu parintii mei. Toata vacanta de vara a s
