CANTEC ROMANESC Dintr-o vreme in care poezia si inspiratia isi aveau locul lor pe lume, muzicologul Viorel Cosma ne-a impartasit amintiri despre doua mari doamne ale cantecului romanesc: Maria Tanase si Ioana Radu.
Prima amintire ne-o readuce in memorie pe Maria Tanase. "Am fost colegi in tinerete, prin anii â53-â54. Aveam clasele alaturate, la capatul unui culoar lung de peste 100 de metri, ceea ce ne obliga sa ne petrecem fiecare recreatie a orelor de curs impreuna, fara sa ne mai deplasam pana la cancelaria profesorilor. Erau clipe de incantare pentru mine, fiindca Maria depana cu atata haz si farmec intamplarile din saptamani de turneu sau de concerte, incat numai clopotelul de intrare in clasa ma obliga sa intrerup discutiile. Uneori, la sfarsitul zilei, venea lautarul Faramita Lambru cu masina ei, sa o ia pe «Doamna» spre a pleca impreuna la o sindrofie, receptie, inregistrare de la Radio. Protocolul ramanea invariabil. Langa sofer, in fata, statea «Doamna», iar pe bancheta din spate, Faramita si acordeonul. La orice ora muzicantul era gata de drum. Nu stia niciodata nici incotro merge, nici ce va canta. Se intelegea cu Maria din ochi."
"CAINELE". "Faramita avea o spontaneitate unica. Era mic, mereu palid, cu ochii carpiti de somn, uscat si tacut. Retinut la vorba, modest, ultrarespectuos, Faramita era «cainele» credincios al Mariei Tanase. Avea un acordeon mic, rapciugos, spart si cu o gaura ascunsa in burduf. Acompania insa impecabil orice cantec. «Faramita, da-te, mama, mai departe, ca-mi faci curent cu acordeonul», i-a soptit la un spectacol, in pragul mortii, cand era slabita de boala. A doua zi, Maria i-a cumparat un acordeon mare, marca Honner, cu 120 de basi. Cu el i-a cantat si pe drumul spre cimitir, in 1963. Plangea cu lacrimi amare si zicea cantecul de taina al «Doamnei», «Jalea tiganului». Cred ca un sfert din populatia
