De cand Alianta a luat puterea, sefii serviciilor de informatii au capatat un soi de inamovibilitate mai ceva ca magistratii. Se vorbeste despre schimbarea celor care conduc "sistemul ticalosit" inca din campania electorala, insa cutremurul care se astepta in aceasta zona s-a tot amanat.
Nemultumiti de apatia presedintelui Basescu, care ar fi trebuit sa decapiteze "securistii", liberalii s-au hotarat sa-i dea o mana de ajutor. Dupa ce au cerut fara succes schimbarea directorilor Radu Timofte si Gheorghe Fulga, la pachet cu cea a prim-procurorului Ilie Botos, cei de la PNL se pregatesc acum sa demareze o campanie publica impotriva "mostenirilor" fostei guvernari.
Motivele puse pe tapet pentru schimbarea mult dorita sunt cam trase de suvita. S-au bagat la inaintare promisiunile din campania electorala si apartenenta politica a sefilor de servicii. O evaluare concreta a realizarilor acestor structuri n-a facut insa nimeni.
Ar fi fost interesant de stiut cat la suta din notele informative produse in laboratoarele serviciilor s-a folosit pentru prevenirea si combaterea principalelor amenintari "asimetrice" la adresa sigurantei nationale a Romaniei. Mai mult, era de verificat cat de utile au fost rapoartele acelorasi structuri in depistarea actelor de coruptie.
Numai ca, la acest capitol, cei care ar trebui sa verifice si sa informeze opinia publica cu privire la activitatea serviciilor au fost mai secretosi decat acestea din urma. Inca de pe vremea cand siguranta nationala era in parohia pesedistului Ioan Talpes, se acreditase ideea ca aceste structuri detin dosare cu care se poate distruge cariera unui politician.
Din acest motiv, cand fostul consilier de la Cotroceni a propus infiintarea Comunitatii de Informatii cu o conducere unica, atat PSD, cat si opozitia de atunci au luat foc. Cel care ar fi condus noua s