De 15 ani, o justificare e repetata obsesiv: atat avem, atat investim! Adica putin. Pentru ca fondurile de investitii sunt restranse.
Ar fi putut sa fie extinse? Fara indoiala ca da. Daca societatea romaneasca ar fi inteles bine o anume realitate: ca statul si-a epuizat capacitatea de a investi si ca, intr-o tot mai buna masura, speranta vine de la investitorii straini si de la capitalul privat intern.
Pe investitorii straini n-am stiut insa cum sa-i atragem. Abia tarziu au inceput sa ne caute. Si inca sunt prudenti.
Cat despre investitorii interni... Ani la rand, cei care au investit capital privat au primit prea putin sprijin. Daca nu, mai degraba, au simtit ca li se ridica in fata tot felul de obstacole.
Daca intreprinzatorii privati ar fi fost sprijiniti de stat, in domeniile cele mai diferite, de la comert, servicii si mica productie pana la marea productie, aici s-ar fi putut aduna capital mult. Capital national, desigur, ce ar fi putut sa fie investit acum in marea sau in mica industrie. Starea financiara a tarii ar fi fost astazi alta.
Asa, insa, continuam sa observam cu dezamagire cum de tarile bogate ne despart ziduri inalte: tehnologiile, productivitatea muncii, calitatea produselor, eficienta. Plus standardul de viata.
O problema grea e si produsul muncii. Valoarea adaugata si formarea bruta de capital fix. In tarile aureolate cu o droaie de avantaje competitive, PIB-ul impartit pe cap de locuitor e consistent. La noi, in schimb, pentru ca am acumulat doar avantaje comparative, dintr-un PIB de numai 70 miliarde euro impartit la 22 de milioane de suflete ne alegem cu prea putin.
Daca, astazi, Romania nu poate aduna avantaje competitive, o cauza este tocmai invechirea tehnologiilor. Desigur, cuplata cu o alta cauza: putinatatea banilor (euro, dolari si alte valute) ce ar putea
