Dupa cea de-a 12-a noapte de turbulente in Franta, Nicolas Sarkozy, ministrul de interne al Frantei, a anuntat marti, autorizarea introducerii unor restrictii de circulatie in zonele cu turbulente, informeaza agentia AFP.
Executivul francez a aluat aceasta decizie, ieri dimineata, in cursul unui Consiliu de ministri prezidat de presedintele Jacques Chirac, care a reactivat dispozitiile unei legi privind starea de urgenta, lege care dateaza de acum 50 de ani, din timpul razboiului cu Algeria.
Potrivit politiei franceze, citate de Bloomberg, numai in noaptea de luni au fost arse 1.173 de autoturisme in orase precum Toulouse, Lyon si Avignon, totalul masinilor incendiate pana acum ajungand astfel la 6000.
De la inceputul turbulentelor, peste 1500 de persoane au fost arestate, aproximativ 100 dintre acestea fiind trimise la inchisoare, a declarat Dominique de Villepin, primul ministru al Frantei, citat de Bloomberg.
Violentele din Franta sunt pe cale sa duca si la anularea unor evenimente sportive, cel mai important fiind meciul amical dintre nationalele Frantei si Germaniei, deoarece nemtii au declarat ca se tem sa mearga la Paris.
Dupa cea de-a 12-a noapte de turbulente in Franta, Nicolas Sarkozy, ministrul de interne al Frantei, a anuntat marti, autorizarea introducerii unor restrictii de circulatie in zonele cu turbulente, informeaza agentia AFP.
Executivul francez a aluat aceasta decizie, ieri dimineata, in cursul unui Consiliu de ministri prezidat de presedintele Jacques Chirac, care a reactivat dispozitiile unei legi privind starea de urgenta, lege care dateaza de acum 50 de ani, din timpul razboiului cu Algeria.
Potrivit politiei franceze, citate de Bloomberg, numai in noaptea de luni au fost arse 1.173 de autoturisme in orase precum Toulouse, Lyon si Avignon, totalul masinilor incendiate