Angajatii de la metrou si-au oprit activitatea, ieri dimineata, intre orele 4.00 si 6.00. Ei au solicitat o crestere a salariilor cu 23%, conditii de munca mai bune si definitivarea contractului colectiv de munca asa ca, din cauza grevei de avertisment, trenurile au plecat cu o ora mai tarziu. Salariatii Metrorex au pregatit trenurile pentru ca acestea sa poata lua calatorii din statii incepand cu ora 6.00 - de incetare a grevei, in loc de ora 5.00 - potrivit programului normal. Dupa negocierile de saptamana trecuta, administratia si-a mentinut decizia de inghetare a salariilor: "Noi am propus renuntarea la cel de-al treisprezecelea salariu, precum si la bonusuri pentru o recalculare a salariilor. Fondul pentru al treisprezecelea salariu este de 35 de miliarde de lei, care oricum trebuie acordati, iar daca cererile noastre nu vor fi indeplinite, ne vom continua protestele", a spus Ioan Radoi, presedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM). Salariul tarifar brut al unui angajat e de 860 de lei noi, plus unele sporuri, iar cei 5.500 de salariati au primit o majorare salariala in fiecare an: "Aceasta crestere a fost, anul trecut, de 17%, in conditiile in care exista o oarecare stabilitate a puterii de cumparare", a spus Ioan Radoi. Sindicalistii asteapta oferta administratiei, iar daca nu vor primi raspuns, vor declansa greva generala. Metrorex este pe lista de monitorizare, ceruta de FMI, prin care se cere inghetarea salariilor angajatilor, deoarece societatea nu inregistreaza profit. Si totusi, de trei ani, Metrorex nu a mai avut pierderi, a precizat liderul USLM. Angajatii de la metrou si-au oprit activitatea, ieri dimineata, intre orele 4.00 si 6.00. Ei au solicitat o crestere a salariilor cu 23%, conditii de munca mai bune si definitivarea contractului colectiv de munca asa ca, din cauza grevei de avertisment, trenurile au plecat cu o ora mai tarziu. Salari