Una dintre cele mai importante modificari aduse Legii nr. 31/1990, adica Legii privind societatile comerciale, se refera la ridicarea pragului minim al capitalului social necesar pentru infiintarea unei societati pe actiuni sau in comandita pe actiuni. Astfel, pana la data de 30 octombrie 2006, societatile pe actiuni si societatile in comandita pe actiuni, al caror capital social este inferior valorii de 25.000 de euro, au obligatia majorarii capitalului social la o valoare de minimu
Una dintre cele mai importante modificari aduse Legii nr. 31/1990, adica Legii privind societatile comerciale, se refera la ridicarea pragului minim al capitalului social necesar pentru infiintarea unei societati pe actiuni sau in comandita pe actiuni. Astfel, pana la data de 30 octombrie 2006, societatile pe actiuni si societatile in comandita pe actiuni, al caror capital social este inferior valorii de 25.000 de euro, au obligatia majorarii capitalului social la o valoare de minimum 25.000 de euro, echivalent Ron, calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei la data subscrierii.
Aceasta modificare legislativa face parte dintr-un pachet mai larg de modificari ce se vor aduce Legii nr. 31, pentru a transpune in legislatia romaneasca directivele europene referitoare la societatile comerciale. Dar exista si o necesitate practica a modificarii legislative, ce vine din realitatea mediului economic romanesc. Pana la recenta modificare, conditiile de infiintare a unei societati pe actiuni erau permisive: cinci persoane care indeplineau cerintele legale pentru a deveni actionari puteau infiinta o societate pe actiuni cu numai 25 de milioane de lei vechi. Este deja de notorietate faptul ca, odata ce se asociau si formau o societate pe actiuni, cei cinci puteau derula, prin intermed