Campionul olimpic la cal cu minere, Marius Urzica, va candida la presedintia Federatiei Romane de Gimnastica, el urmind sa se retraga din activitatea competitionala dupa Mondialele de la Melbourne.
La Adunarea Generala de alegeri din luna decembrie, Nicolae Vieru va avea un contracandidat puternic la sefia Federatiei Romane de Gimnastica in persoana multiplului campion olimpic, mondial si european, Marius Urzica.
Veteranul lotului olimpic masculin s-a decis sa se retraga din activitatea competitionala dupa Campionatele Mondiale de la Melbourne, el dorindu-si pentru viitor o functie de conducere in cadrul forului de specialitate. Si nu orice functie, ci pe cea de presedinte. „Am obtinut din gimnastica tot ce era posibil, asa ca am decis sa ma retrag.
In plus, au intervenit oboseala si unele probleme de sanatate. Este suficient cit am obtinut pentru acest sport. Acum vreau sa ajut in continuare gimnastica, dar pe alta cale. Imi voi depune candidatura pentru sefia federatiei", a afirmat Marius Urzica. Munca de birou nu ii este total straina gimnastului, acesta fiind membru cu drept de vot in Comitetul Executiv al FRG.
Propus de Dinamo
Ideea de a intra in cursa pentru postul de presedinte nu ii apartine gimnastului. „Propunea a venit din alta parte, mai exact de la un antrenor. Acesta mi-a zis ca ar fi buna o schimbare. Domnul Vieru este in virsta si se afla de multi ani in aceasta functie. Poate ca a venit momentul sa fie inlocuit de altii mai tineri.
In acest sens, m-am consultat si cu domnul Alexandru Mogos, de la Dinamo, care mi-a zis ca ma sprijina.
Pentru a putea candida, va trebui sa fiu propus de un club, iar acesta va fi Dinamo", a mai spus campionul olimpic la cal cu minere, care „nu vede cu ochi buni" intentia fostului fotbalist Marcel Puscas de a conduce gimnastica romaneasca: „