ARDAF si-a dublat capitalul social, de la 25,2 mil. RON, la 50,4 mil. RON. Actionarii societatii au subscris pana vineri, 4 noiembrie a.c., in proportie de 98,67% la majorarea capitalului social. Operatiunea fusese aprobata initial in Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor de pe data de 26 septembrie a.c.
"Perioada de incertitudine prin care a trecut ARDAF in ultimele doua luni s-a incheiat", spune Octavian Manastireanu, presedintele Consiliului de Administratie al companiei.
El spune ca problemele au fost generate, pe de o parte, de o serie de investitii imobiliare si, pe de alta parte, de incasarile scazute din campania RCA.
"Din subscrierile estimate initial, de circa 40 mil. RON, am realizat doar 17 mil. RON", a declarat Manastireanu, care da vina pe comisioanele reduse oferite brokerilor si agentilor.
In ceea ce priveste lipsa de lichiditati, oficialii companiei o pun pe seama unei serii de investitii, estimate a se ridica la 26 mil. RON, neplanificate la inceputul lui 2005. "Am dorit sa ne extindem reteaua de vanzari si am facut investitii imobiliare in Bucuresti, Buzau, Constanta, Hunedoara si Timisoara […].
Totul ne-a costat mai mult decat bugetasem initial", continua Presedintele CA al ARDAF.
Cert este ca lipsa de lichiditati a costat compania, careia Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) i-a impus, la finele lunii septembrie, un plan de redresare financiara, acuzand scaderea coeficientului de lichiditate pana la 0,33, sub limita minima de 1.
"Am conceput, impreuna cu CSA, un plan de redresare, al carui punct principal era majorarea capitalului social. […] Avem acum un coeficient de lichiditate de 1,22". Consolidarea va continua cu o noua majorare a capitalului social, preconizata a avea loc in februarie sau martie 2006.
"Din moment ce actionarul nostr