Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cresterea melcilor, o afacere de succes

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 9 noiembrie 2005 ·

Fermele de melci au luat amploare in Gorj, in prezent fiind patru crescatorii. Investitia redusa, sprijinul oferit de stat si cererea mare sunt motivele pentru care multi gorjeni incep o astfel de afacere. In acest an au luat fiinta doua ferme de melci, prin programul SAPARD, iar produsele au ajuns mai ales in Italia si Franta, fiind apreciate in restaurante. Familia Cârstea, din Turcinesti, a pus pe roate o astfel de ferma, care se intinde pe o suprafata de 2.000 de metri patrati, chiar in spatele casei. Sotii Cârstea nu stiau nimic de modalitatea de crestere a melcilor, dar au urmat un curs de specializare si s-au informat de la alti crescatori din judet: „Avem o firma, dar are un alt obiect de activitate. Intentionam sa facem ceva si in domeniul agricol, având teren destul lânga casa. Am discutat cu o cunostinta si ne-am hotarât sa facem o ferma de melci. Nu stiam nici cum se cresc melcii, dar ne-am documentat, iar sotul meu a facut un curs de specializare“, a spus Lucia Cârstea. Amenajarea fermei a fost finalizata in primavara acestui an, dupa care a urmat popularea cu melci si plantarea de vegetatie specifica. Toate aceste lucrari s-au facut cu o firma specializata, autorizata de Ministerul Agriculturii. Investitia totala s-a ridicat la aproximativ 400 de milioane lei vechi, din care programul SAPARD a suportat jumatate din aceasta suma. Alt avantaj al accesarii acestui proiect prin programul SAPARD il reprezinta faptul ca, dupa inceperea productiei, desfacerea melcilor este asigurata pe o perioada de cinci ani. Ferma va incepe sa produca peste un an Roadele afacerii se vor vedea abia peste un an, când ferma va incepe sa produca. Lucia Cârstea spune ca de abia in toamna anului viitor va fi data prima productie de melci: „Au inceput deja sa se inmulteasca. Am vazut ca isi fac o gaura in pamânt pentru a-si depune ouale“. Melcii nu necesita o ingrijire speciala.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 23 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

UPDATE Sorana Cîrstea și Irina Begu, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 13 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Următoarea ei adversară este argentinianca Mar

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 43 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum o ora
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°