Putem extrage mintea din creier?

Atît proza cyberpunk, cît şi cercetările de inteligenţă artificială din ultimele două decenii se ocupă consecvent de legăturile dintre corp, creier şi mintea umană. Romanele cibernetice ale unor William Gibson, Rudy Rucker sau Bruce Sterling abundă în personaje robotice preocupate să destructureze anatomia umană, în vederea obţinerii ,programelor" mentale cu care au fost înzestraţi creatorii lor. într-o manieră similară, teoreticieni ai inteligenţei artificiale de talia lui Hans Moravec sau Ray Kurzweil analizează parametrii creierului uman şi capacitatea de asimilare a dispozitivelor robotice, cu scopul de a descoperi un model comun de funcţionalitate bio-cibernetică.

în cazul prozei cyberpunk, extragerea minţii din creier şi accesarea de către roboţi a substanţei chimice şi mecanice a informaţiei (specifice oamenilor) se realizează printr-o dublă scindare între componenta organică şi ,ambalajul" care o protejează: mai întîi, între creier şi corp şi apoi, între minte şi creierul care o ţine închisă. Rezultatul unei asemenea operaţiuni de lobotomie conduce, pe de o parte, la dispariţia locaţiei fixe a conştiinţei, iar, pe de alta, la ruperea legăturii dintre gîndire (ca rezultat al activităţii conştiinţei) şi decizie (ca acţiune dictată de gîndire). Practic, între activitatea creierului-recipient şi cea a programului minţii introdus în acesta, se dezvoltă o incompatibilitate gravă. Drept urmare, se ajunge la o brizare totală a identităţii şi la explozia punctului de vedere; la limită, fiecare enunţ mental/verbal despre ,sine" devine unul auto-chestionant şi auto-relativizant.

O ilustrare elocventă a pulverizării identitare se regăseşte în gîndurile şi replicile personajului Stahn Mooney din romanul lui Rudy Rucker, Wetware (1988). în accepţiunea lui Rucker şi a personajelor-rob