Se dedică profesorului doctor Nicolae Noica
La Theodor Burghele, clădire zdravănă, zidită de nemţi în 1941, căreia lumea îi mai zice şi Panduri, ca şoselei, unde se şi află faimosul spital - calea bucureşteană străveche pe care se scurgeau la vale odinioară cetele de voinici mustăcioşi cu iatagane la brâu, adevărată legiune străină a epocii, - recitesc, lungit în pat, A avea şi a nu avea... Niciodată nu am înţeles mai bine, ca în salonul 2, fraza lui Hemingway de la sfârşitul nuvelei celebre, - Maria, nevasta, bravă, comentând moartea bărbatului ei, Harry Morgan:
...Ajungi un mort, cum sunt morţi cea mai mare parte a oamenilor, cea mai mare parte a timpului...
Într-un spital, asta îţi dă mai mult de gândit, moartea fiind ca la ea acasă.
Jos, de la etajul doi se vede cureaua de pădure, păduricea, stejerişul, ce a mai rămas din codrul Vlăsiei de altădată şi care trimite aerul ei curat, întremător, spre pacienţii ieşiţi pe terasă. N-am mai văzut atâţi câini maidanezi şi atâţi guguştiuci, la un loc, ca-n codrul în miniatură. Potăile latră în sus, spre noi, fiindcă le dăm; se bucură cu boturile căscate în sus către etajul doi.
Vecinul meu D. T., inginer mecanic, un tânăr de 39 de ani, în suferinţa lui stăpânită găseşte destul haz să arunce spre mine, pat lângă pat, câte o vorbă de-a lui, de tehnician. Astfel, îmi şopteşte, complice: Dacă funcţionează, vezi de ce... Normalul fiind în România ceva suspect. N-am mai auzit una ca asta... Ironie subtilă a unei ţări de inşi obişnuiţi mai mult cu... ce nu merge, cu penele de toate felurile.
*
Doctorul Noica are profilul unui principe autohton din secolul 18, cu ascendenţă elină. Ceva din neamul subţire, atât de uman...
Slăbiciunea lui de chirurg, care a văzut atâtea, îndrăznesc a crede că ar fi, printr-o c