Scandalul Tariceanu a luat sfirsit. Cortina a cazut ieri, exact in momentul in care prim-ministrul a aparut in Parlament, unde a falsificat aproape perfect un gest de barbatie romana.
Prim-ministrul a cerut publicarea transcrierii in care Serviciul de Telecomunicatii Speciale a prins convorbirea sa istorica si nevinovata cu Ilie Botos.
Nici nu se risipise bine ecoul vigurosului discurs public al prim-ministrului, cind, in forum, a aparut inca un barbat strunit de lege si principii: Tudor Tanase, din cind in cind, seful STS, anchetat, in pauze, sub acuzatia de deturnare de fonduri publice.
Tanase a fost director STS pina in 1997, apoi, degrevat de functii, s-a dedicat anchetei deschise de Parchetul Militar asupra sa, iar din 2001 a reaparut in fruntea STS. In urma lui, ramine vila de la Breaza, iar in interiorul ei – misterul pe care Parchetul Militar n-a apucat sa-l dezlege: pe ce fundatie a fost cladita casa de vacanta?
Ei bine, ieri, de indata ce prim-ministrul a cerut publicarea transcrierii, Tudor Tanase a raspuns prompt si sobru, asa cum e de asteptat de la un functionar care stie de frica legii, oricind si oriunde s-ar afla, intre Breaza si Brazaville: STS nu detine transcrieri, din simplul motiv ca legea ii interzice sa se ocupe de inregistrari.
Dialogul indirect Tariceanu-Tanase e, probabil, cel mai bogat document constitutional pe care il avem la indemina. El descrie, sintetic si memorabil, schema de functionare a sistemului politic romanesc si confirma absenta notiunii de raspundere publica in acest sistem. Prima consecinta a declaratiilor Tariceanu-Tanase e exonerarea reciproca.
In lipsa probei decisive, prim-ministrul e absolvit formal. Asupra lui vor plana, in continuare, suspiciuni publice serioase, dar acest lucru nu are nici un fel de importanta. Odata spalat de raspunderea juridic
