Nu e nici o surpriză. Aşa-numitele Memorii din cînd în cînd ale lui Constantin Ţoiu confirmă inteligenţa suplă, subtilitatea parcă nesăţioasă de sine, scrisul irezistibil, calofil cu aspect de naturaleţe, al prozatorului de bun şi meritat renume. însuşiri care beneficiază de un liant temperamental a cărui analiză e trebuitoare pentru a le marca specificul şi pentru a-l situa pe scriitor în rama unui context tipologic. Autorul Galeriei cu viţă sălbatică e un muntean get-beget. Unul din sudicii de seamă ai literelor noastre, un soi de ,grec" valah, reflexiv, curios, penetrant, dar şi senzual, iubitor de carnaţia epică a vieţii, atent la spectacolul său versicolor, rafinat meşteşugar al verbului ca o sublimare a senzualităţii d-sale funciare. înaintaşii lui C. }oiu sînt Caragiale, Arghezi, Camil Petrescu şi, hélas, Eugen Barbu. Sentimentul, emoţia nu reprezintă partea tare a fiinţei d-sale. C. }oiu urmează mai curînd o cale cerebrală decît una a sensibilităţii introspective, ochiul fiindu-i atras de jocul ideii incorporate în fenomenologia existenţei în care se dorlotează prin mijlocirea simţurilor. De unde o anume detaşare, o ,răceală" bună conducătoare de impresii brute, şocante pe care nu se simte îndemnat a le retuşa în numele vreunui ideal sau al vreunei propensiuni caritabile. Acea înclinaţie comună tuturor inteligenţelor care, conform aprecierii lui Camus, o reprezintă cinismul e o ispită căreia C. Ţoiu nu i s-ar putea decît anevoie sustrage. Prozatorul e un cinic cultivat, educat la şcoala intelectului sever inclusiv cu sine, aidoma autorului Momentelor căruia îi calcă pe urme cu dezinvoltură (să menţionăm că o bună parte din tabletele argheziene înfăţişează şi ele o puternică amprentare caragialescă). Un scepticism bonom îl îndeamnă către înscenări în maniera cool: ,Eram, într-o zi, cu prietenul meu, sufleurul, la o coadă, la lapte, în Beldiman. Coada, ce