Este titlul memoriilor lui Miron Radu Paraschivescu, tipărite în 1994 (Editura Dacia), după ce ediţia princeps apăruse la Paris, în 1976, cu titlul Journal d'un hérétique. Eram pe atunci în plină documentare (mai mult decât trudnică) şi elaborare a celui de-al doilea volum din Literatura în totalitarism, în care investighez fenomenul realist-socialist din anii 1952 şi 1953; apăruse primul volum (în 1994), apăruse, de asemenea, şi cartea Reeducare şi prigoană (1993) în care radiografiam, printre altele, marile procese ale anului 1948, intentate scriitorilor care încă nu se aliniaseră la ,cultura în sens unic" - ca să folosim o sintagmă a lui Miron Radu Paraschivescu, adică la cultura de stânga: ,literatura pentru masse" (sintagmă care avea să primească, în curând, alt nume: realism-socialist - ,metoda metodelor"). Printre primii incriminaţi: Tudor Arghezi, la demolarea căruia pusese şi Miron R. Paraschivescu destulă dinamită, după cum arătam în dosarul cazului Arghezi din pomenita carte.

Apărut postum, în ediţia primă, la cinci ani după moartea autorului său (şi la aproape nouă ani de când Miron Radu Paraschivescu îşi încredinţa manuscrisul lui Virgil Ierunca), Jurnalul unui cobai cunoaşte, în ediţia românească, o formă îmbogăţită şi îmbunătăţită de autor, spun editorii, deşi, încă nu este vorba de o ediţie integrală, căci mai există ,un număr important de însemnări disparate (...) pe care nu le-am luat în considerare"(p. 3). Consemnând evenimente din perioada 1940-1954, jurnalul lui Miron Radu Paraschivescu nu este numai o scriere intimă, personală, care mărturiseşte despre nenumăratele obsesii şi drame ale diaristului (femeile, ,uscăciunea" lirică, antipatiile şi inamiciţiile literare, dorinţa de a scrie un roman, dorinţa de ascensiune), iluzia şi deziluzia politică - ,mă consider un comunist fără partid" - scria, în 1952; boala - ,sufăr de excitaţ