E o frumoasă iluzie să crezi că prozatorul interbelic H. Bonciu (1893-1950), în bună măsură experimental în viziunea lui expresionistă şi în scriitura anticonvenţională, ar putea fi promovat spre vârful înnoit al unei ierarhii a valorilor. Poet întru totul modest, în sfera unui gen de lirism decadent (urmare a frecventării mediilor literare vieneze în anii 1917-1921), lirism perimat astăzi, H. Bonciu este autorul a două romane ce au avut un oarecare ecou public la vremea lor: Bagaj... Strania dublă existenţă a unui om în patru labe (1934) şi Pensiunea doamnei Pipersberg (1936). Nu criticii profesionişti ai momentului au scris bine despre ele, ci scriitorii simpatizanţi ai unui inconformism productiv (Tudor Arghezi, Felix Aderca, Anton Holban, Mihail Sebastian). Cu o vădită exagerare, Felix Aderca aprecia că ,romanul Bagaj de H. Bonciu conţine pagini geniale". Notorietatea i-a adus-o scriitorului scandalul provocat de acuza de pornografie, în care romanul Bagaj era pus alături de versurile din Poemul invectivă de Geo Bogza şi de romanul Femeia sângelui meu al lui Mihail Celarianu, la care se vor adăuga ulterior, în 1937, nuvela Domnişoara Cristina şi romanul Întoarcerea din rai de Mircea Eliade. Restituind la Editura Polirom cele două romane ale ciudatului scriitor evreu, Adriana Babeţi, în prefaţa ediţiei, pune foarte bine în ecuaţie toate datele cazului interbelic reprezentat de H. Bonciu. Un studiu serios de istorie literară, cel mai documentat profil de până acum al scriitorului, reconstituie portretul insolit al celui care semna uneori cu pseudonimul Sigismund Absurdul. Reconstituie, de asemenea, atmosfera literară a anilor 1934-1937, dosarul de presă al procesului iscat de scandalul acuzelor de pornografie, atitudinea criticii postbelice şi meditează la posibilitatea instituirii unui nou canon. Bazându-se în principal pe sugestiile lui Mihai Zamfir ş