Termenii evaluativi au, se ştie, particularităţi gramaticale proprii. De exemplu, adjectivele care indică trăsături umane pozitive şi mai ales negative se substantivizează uşor pentru a desemna persoane cu respectivele însuşiri - deşteptul, prostul -, putînd intra şi în tiparul specific insultei: prostul de cutare. Participiile (mai ales cele cu sens activ) capătă extrem de frecvent asemenea utilizări: adormitul, ameţitul, nepriceputul. În limbajul familiar-argotic actual, mai ales în limbajul tinerilor, se observă o tendinţă puternică de a folosi acest tipar gramatical pentru a crea desemnări expresive, adesea bazate şi pe o extindere de sens, metaforică sau metonimică, prin hiperbolă sau litotă. Substantivele, create prin articulare cu articol hotărît sau nehotărît, la singular sau la plural, sau doar prin plasarea în contexte tipice, se comportă ca nişte etichete stabile, desemnînd categorii umane aparent bine delimitate: supăraţii, adevăraţii, talentaţii, fiţoşii etc.: ,e plină ţara asta de talentaţi" (motociclism.ro/forum); ,nu e bine să stereotipizăm; rozul nu este purtat doar de Ťfiţoaseť" (hanuancutei.com) etc. Desigur, substantivarea presupune un context bine precizat, în care interlocutorii au multe cunoştinţe în comun şi îşi permit să renunţe la termenii generici; într-o discuţie despre motociclete, adjectivul substantivizat în formă feminină nu va produce confuzii: ,nu trebuie să începi neapărat pe o obosită care prinde 80 km/h" (motociclism.ro/forum).

Sfera degradării, foarte specifică pentru transformarea participiilor şi a adjectivelor în substantive cu sens depreciativ, cuprinde trei termeni la modă asupra cărora aş vrea să ne oprim mai mult: expirat, distrus şi coclit.

Adjectivul expirat este tipic pentru limbajul tinerilor în măsura în care ironizează şi hiperbolizează defecte majore din perspectiva juvenilă: non-ac