Nu pot sa ma despart de acest subiect fara sa ma refer si la citeva din cazurile faimoase din domeniul literaturii. Ma intrebam, deloc retoric, in prima interventie pe aceasta tema (la sfirsitul lunii octombrie), de ce vor fi fost inclusi pe aceasta lista a cenzuratilor si a autorilor pusi pe liste de interdictie autori precum Mark Twain sau Walt Whitman. Dar nedumerirea mea a crescut si mai mult, si impreuna cu ea si curiozitatea, cind am descoperit recent o carte intitulata 120 Banned Books, scrisa de Nicholas J. Karolides, profesor la Universitatea din Wisconsin, impreuna cu Margaret Bald si Dawn B. Sova (Checkmark Books, New York, 2005; amabilul domn Roger, managerul librariei din incinta universitatii, vazind ca ma intorc mereu la standul cartilor „interzise“, mi-a atras atentia asupra ei).

Am regasit in ea, desigur, toate numele pomenite in ultimele doua intersectii: la care s-au mai adaugat si unele pe care, la drept vorbind, n-am fost deloc surprins sa le intilnesc in acest context: Pasternak si Soljenitin, Giordano Bruno si Martin Luter. M-a surprins insa sa gasesc printre cele o suta si douazeci de carti mentionate titluri si autori precum Suferintele tinarului Werther de Goethe sau Tragedia americana a lui Theodore Dreiser. Ambele au fost traduse si publicate in Romania „socialista“; daca cenzura anilor cincizeci le-a acceptat, ce putea fi (de) interzis in ele? Mi-am indreptat asadar de indata atentia asupra lor, si doar mai tirziu m-am intors sa aflu ce putea fi interzis in Harry Potter and the Sorcerer’s Stone sau de ce s-ar fi aflat un autor ca (teologul) Hans Küng inclus si el in aceasta carte.

Citind in ce imprejurari au fost „interzise“ cartile mentionate mai sus, am realizat ca termenii in care purtam aceasta discutie trebuie sa fie definiti cu multa atentie, ca folosirea cuvintelor „cenzura“ si „interdictie“ trebuie nuanta