Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, guru-ul financiar al regiunii

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 10 noiembrie 2005 ·

România ar putea deveni centrul financiar al regiunii. Aceasta este ipoteza lansatã ieri la Bucureşti de o serie de bancheri de pe piaţa de capital din România, prezenţi la Forumul Financiar Sud-Est European. Ipoteza este susţinutã chiar dacã România este sub media regiunii sud-est europene la aproape toate capitolele financiare. «Eu zic cã reuşim. La baza acestei concluzii e nevoie de o strategie adecvatã pentru atragerea investitorilor strãini, investiţii în infrastructurã, pentru cã nivelul de impozitare e atractiv şi legislaţia este adecvatã », a declarat ieri preşedintele Bãncii Comerciale Române, Nicolae Dãnilã, cel care a avansat posibilitatea dezvoltãrii României pe aceste criterii.

Cu toate acestea, la procentul de active raportate la produsul intern brut, România ocupã abia locul şapte în regiune, iar în ceea ce priveşte ponderea creditelor la PIB, locul este mai jos cu un nivel. De asemenea, creditul retail în România este de doar cinci procente din PIB, comparativ cu media europeanã de 50 la sutã. Totodatã, depozitele retail în ţarã sunt de doar 15 la sutã, comparativ cu cele 55 de procente din Uniunea Europeanã. Foarte important este cã nivelul de intermediere bancarã este redus, acest indicator fiind cel asupra cãruia s-au lansat ieri cele mai importante semnale de alarmã. Spre comparaţie, în Bulgaria procentele din PIB deţinute de operaţiunile de intermediere financiarã sunt de 37,1%, comparativ cu cele 21 de procente ale României. La monetizarea economicã, raportul dintre masa monetarã naţionalã şi PIB, Bulgaria este de o datã şi jumãtate mai eficientã, cu 53 la sutã comparativ cu procentul de 30 deţinut de România. «Bulgaria ne-a luat-o demult înainte. Pe toate grupurile de indicatori situaţia României este de departe cea mai slabã din regiune», a apreciat şi directorul general al CEC, Eugen Rãdulescu. În ceea ce priveşte raportarea credit

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

DOCUMENT. BEC a publicat decizia prin care respinge candidatura Dianei Șoșoacă

HotNews acum 22 minute
Biroul Electoral Central a publicat decizia prin care a respins candidatura liderei S.O.S. România Diana Șoșoacă în care se pricează că a fost adoptată luând în considerare hotărârea Curții Constituționale a României de anul trecut. „Atât timp cât i

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 37 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum 52 minute
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum o ora
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 3 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 3 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°