- Editorial - nr. 222 / 10 Noiembrie, 2005 Si noi am fost copii, apoi adolescenti si, trebuie sa spunem, n-am fost nici sfinti si nici usa de biserica. Copilaria si tineretea isi au indrazneala si ratacirile lor. Faceam destule trasnai, numai ca, in marea lor majoritate, gesturile noastre apartineau varstei inocentei. Si atunci ca si acum, baietii erau mai rai, dar fetele, oricum, mult mai cuminti decat azi. Cei predispusi la nesabuinte erau baietii, care uneori mai si injurau, dar pe riscul lor, pentru ca vorba ajungea repede la urechile parintilor, care le veneau imediat de hac, pentru ca un asemenea "sacrilegiu" din partea odraslei lor nu putea ramane nepedepsit. Imi aduc bine aminte, aveam vreo 12 ani cand o asemenea fapta am savarsit-o si eu. Nu stiu din ce pricina, la o joaca, am trimis "la origini" fetita unei vecine, cam de aceeasi varsta. Gestul, care astazi ar fi trecut neobservat sau ar fi starnit replici pe masura, ori zambete, a produs o mare valva si m-a costat o bataie zdravana din partea mamei, pe care, spunea dansa, "am umplut-o de rusine". Corectia mi-a fost aplicata chiar de fata cu mama fetei, dar si in prezenta celorlalti trei frati ai mei (ca sa ne fie tuturor invatatura de minte) si a fost atat de dura incat si bietei femei i-a fost mila de mine, intervenind, alaturi de sora cea mare, pentru a ma scoate din mainile mamei, plina de furie. Atunci se spunea ca bataia parintilor este rupta din rai. Acum insa se vehiculeaza alte teorii, alte procedee, dar se pare ca nici unul n-a dat roade. Nu se poate spune ca pe vremea noastra, a parintilor si bunicilor nostri nu existau probleme. Se intamplau si batai, si hotii, si crime, dar toate acestea erau fenomene foarte rare, pentru ca oamenii erau crescuti in spiritul valorilor morale bine inradacinate si cu frica de Dumnezeu, si se stia bine ceea ce se cuvine si ce nu se cuvine in relatiile dintre