Intr-adevar, preturile pot fi stabilizate prin reprimarea cererii. Dar, daca tot nu folosim instrumentele pietei, se poate utiliza la fel de bine si un Comitet de Stat al Planificarii
Guvernatorul BNR spunea zilele trecute ca e greu de tintit inflatia doar cu dobanzile. De fapt, e imposibil, de aceea Isarescu a reiterat o idee mai veche - in primavara declara ca rezervele (minime obligatorii), cursul de schimb si volumul creditarii vor fi folosite in continuare ca arme impotriva inflatiei. Banca centrala se va multumi sa apese doar parghia dobanzilor abia cand cresterea preturilor se va stabiliza la 2%-3%. Adica, prin 2009-2010.
In traducere, asta inseamna ca economia romaneasca tot nu e pregatita sa produca mai multe marfuri, la preturi mai mici. Un timp, cursul in scadere le-a inlocuit cu importuri - macar sa vindem bine imaginea inflatiei. Iar cand importatorii n-au inteles ca moneda nationala s-a apreciat, ca sa scada preturile, nu ca sa-si majoreze ei marjele de profit, a urmat episodul doi: reprimarea consumului. Creditele de consum se restrang pe seama unor masuri administrative - de la norme bancare la majorarea nivelului sau a bazei rezervelor minime obligatorii.
Dupa cum e manevrata economia, obtinandu-se cu mijloace monetar-fiscale aceleasi rezultate macroeconomice ca si prin reglajele naturale, ne putem intreba, legitim: ce nevoie mai avem de piata? Pai, chiar n-am avea daca de distributie s-ar ocupa altcineva mai bine. Sa zicem, bugetul. Dar dovada ca nu merge asa este tristul adevar ca inflatia nu se reduce prin majorarea consumului, dupa regula "Mai mult, la pret mai mic", ci prin reprimarea acestuia. Se subtiaza disponibilitatile tuturor, pana se ajunge la nivelul de echilibru cerut de macrostabilitate - preturile n-au de ce sa se aprinda atata vreme cat consumul populatiei e rationalizat prin taxe si facturi la utilitati.
