"Adevarata dezbatere nationala nu poate pleca decat de la o scrisoare sau de la un telefon. Pentru romani, epistolarul sau oralul electronizat au nimbul magic si misterios al povestilor cu fantome sau cu farfurii zburatoare. Doi oameni vorbesc intre ei si douazeci de milioane de concetateni se straduiesc sa afle despre ce a fost vorba. E aici putina frustrare: de ce sa nu stim si noi?" Acum stiu ca nu a fost intamplator: cel putin din punct de vedere simbolic, limba romana incepe cu o scrisoare. E vorba despre epistola numitului Neacsu, boier din Campulung, adresata primarului Brasovului, Hans Benkner, la 1521. Cum era de asteptat, textul are un caracter senzationalist, e o avertizare a teritoriilor de peste munti in legatura cu posibile miscari ostile ale armatelor turcesti. Da, primul text stiut in limba romana nu apartine lumii obisnuite, laice sau bisericesti, ci mai degraba spatiului pe care, mult mai tarziu, il vor ocupa serviciile secrete. Spre comparatie, primul text al limbii franceze e infinit mai benign si se cheama "Juramintele de la Strasbourg".
Avem o istorie marcata de scrisori, timbrate sau nu, in toata regula. Cand Eminescu vrea sa vorbeasca despre moravurile contemporanilor sai nu scrie elegii, nu scrie parabole, nu scrie ode. Scrie cinci scrisori. Cand Caragiale vrea sa dea in vileag relele deprinderi ale unei clase politice abia nascute scrie "O scrisoare pierduta", dar si "Telegrame". Cand Cosbuc vrea sa vorbeasca despre Razboiul de Independenta foloseste acelasi stil nu numai in "Scrisoarea de la Muselim Selo", ci si in "Penes Curcanul". Traditia continua peste dictaturi si razboaie. In vreme ce Polonia se opunea comunismului printr-un sindicat, iar Cehoslovacia prin Carta â77, Romania scotea la iveala "Scrisoarea celor sase". In plina democratie, valuri de "scrisori deschise" inunda paginile ziarelor. In plus, avantul tehnologic is
