Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diplomatia chineza pentru Europa

Publicat in Romania Libera, joi 10 noiembrie 2005 ·

Odata cu vizitele in Europa ale presedintelui si primului ministru, China a lansat un activism diplomatic asupra batranului continent ale carui divizari interne au lasat americanilor drum liber jocului politic cu Beijingul. Presedintele Hu Jintao a inceput saptamana trecuta un turneu in Marea Britanie, Germania si Spania, pe care il va incheia la 15 noiembrie. Iar la inceputul lunii decembrie premierul Wen Jiabao va face un turneu in patru tari, printre care Franta. Directorul Centrului de studii franceze asupra Chinei contemporane din Hong Kong aprecia ca deplasarea in Europa a celor doi lideri chinezi arata o crestere a puterii Chinei pe scena internationala. Chiar inaintea plecarii presedintelui Hu Jintao spre Londra, Beijingul a readus in discutie unul din dosarele controversate, si anume embargoul UE asupra armelor, decis dupa represiunea sangeroasa a revoltei democratice din 1989. "Toti liderii Uniunii Europene cu care am fost in contact cred ca acesta este o mostenire a razboiului rece", declara seful diplomatiei chineze, Li Zhaoxing, subliniind, vineri, ca decizia "ar fi trebuit aruncata la lada de gunoi a istoriei de multa vreme" si mentionand ca embargoul aduce prejudicii relatiilor comerciale, destabilizate in acest an de afacerea textilelor, subiect abordat si in cadrul intrevederilor dintre Hu si omologii sai europeni. Analistii estimeaza insa ca europenii nu sunt pregatiti sa ridice embargoul. La Berlin, unde presedintele chinez a avut o intrevedere si cu viitorul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, s-a afirmat ca viitoarea coalitie guvernamentala dintre conservatori si social-democrati nu va pleda pentru ridicarea embargoului european al armelor catre China. "O ridicare a embargoului asupra armelor nu se afla in programul noului guvern, iar, daca pozitia in aceasta privinta s-ar schimba, nu va fi decat in consens cu partenerii nostri europeni si atl

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Buzău Femeie dată dispărută, găsită decedată într-un canal de irigații

Ziua Constanta acum o ora
Femeia în vârstă de 50 de ani dată dispărută în zona unui canal de irigaţii în noaptea de joi spre vineri a fost găsită decedată de către pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău. Femeia în vârstă de 50 de ani dată

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum o ora
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 5 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 7 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Israelul afirmă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete ale Hezbollah în Liban

G4Media acum o ora
Armata israeliană a declarat sâmbătă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete în sudul Libanului, de unde mişcarea şiită Hezbollah lansează rachete împotriva Israelului în sprijinul grupării palestiniene Hamas, aliatul său din Gaza, relatează A

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 50 minute
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 5 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Bătaie în spital, între două familii din Pantelimon - Între bătaia din stradă, în Pantelimon. şi scandalul din spital au trecut 40 de minute/ Care sunt cauzele conflictului

News.ro acum 17 minute
Poliţia Ilfov a identificat, imediat după bătaia în stradă care a avut loc, sâmbătă, în localitatea Pantelimon, trei persoane implicate în scandal. După 40 de minute, o parte dintre cei implicaţi au luat cu asalt Unitatea de Primiri Urgenţe a Spital

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 5 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Vremea

București
acum

21°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

19°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°