Ce sa comentam mai repede? Chicago (film din 2002, in regia lui Rob Marshall) de la HBO, cu Renée Zellweger, Catherine Zeta-Jones si Richard Gere (Oscar 2003), Chicago-ul lui Ricard Reguant de la Nationalul bucurestean sau „chicago“-urile europene de la Paris, care au intrecut orice masura? Pina si aici ne-o iau inainte cei din Franta, „Sarbatoarea filmului francez“ devenind un subiect grav de agenda politica, inainte de a fi una culturala. ’68-ul francez revine intr-o forma revizuita, nu mai putin dramatica, polemica Aron – Sartre dovedind ca victoriile ideologice sau militare sint fragile cind se opereaza cu „mase“. Este clar ca ce se petrece acum la Paris si in Franta intereseaza pe toata lumea. Micile-mari batai-„cafteli“ balcanice de pe stadioanele Romaniei sau benzinariile Bulgariei devenind jocuri de copii, nu mai e de joaca! Masuri dure trebuie aplicate, acolo unde se gaseste prea multa toleranta. Ecranele televizoarelor sint pline de scene mizerabile si noi menajam sensibilitatea „galeriilor“ si operam cu delicatete, acolo unde isteria face deja ravagii. Jocul cu mingea a devenit din sport o forma de refulare/defulare colectiva a vietii sociale.

Poate de aceea, si mediatizarea pina peste poate a tuturor pataniilor din fotbal. Zi de zi, sintem bombardati de stiri care nu ne intereseaza. De ce trebuie sa fim informati/ informate de toate prostiile, anuntate de tinere si frumoase femei, cum e moda mai noua? Jucatorii, antrenorii si toti cei care graviteaza in jurul acestui sport, unde se vehiculeaza multi bani si prost gust, au devenit vedete mediatice si formatori de opinie, dincolo de scrisnelile neputincioase ale „intelighentiei“ mioritice. Pusa mai mult pe capatuiala internationala, decit pe „inaltarea si propasirea neamului cel romanesc“. Cine si ce sa faca pentru a eradica violenta de pe stadioane? Care apoi se regaseste pe strada, in mijloa